Vin şi caligrafie în cadrul expoziţiei cu genericul: Mai mult decât cuVINte. Alexandr Kodîmskii a venit cu o demonstrație de tehnici
Vinul şi scrisul frumos se îmbină perfect. Au demonstrat-o discipolii unei şcoli de caligrafie, care şi-au prezentat lucrările în cadrul expoziţiei "Mai mult decât cuVINte", inaugurată sub egida brandului "Wine of Moldova". Acestea conţin citate, expresii sau denumiri de vinuri.
Punctul culminant al vernisajului a fost o demonstrație de tehnici oferită de caligraful Alexandr Kodîmskii.
"Noi ne-am străduit să arătăm vinificatorilor noștri că caligrafia poate deveni acel element ce le va permite să arate mai bine pe rafturi, iar numele lor să fie mai răsunător", a menţionat Alexandr Kodîmskii, caligraf.
Organizatorii şi vizitatorii spun că este nevoie de mai multă creativitate pentru promovarea vinurilor moldoveneşti.
"Este un eveniment inedit, un eveniment organizat pentru a conecta segmentul vitivinicol cu sectorul creativ. Aceste două sectoare trebuie să lucreze împreună", a precizat Sergiu Botezatu, manager superior USAID Moldova.
"Este foarte important să susținem acest domeniu pentru că mulți vinificatori apelează la servicii din domeniul creației", a spus un tânăr.
"Este un eveniment foarte drăguț, oamenii sunt drăguți și am rămas impresionată de caligrafie", a afirmat o tânără.
Expoziția a fost organizată de Asociația Industriilor Creative, în parteneriat cu Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei.
- Moldovenii, îndrumaţi cum să aleagă corect un vin bun datorită unui ghid specializat
- SĂ CURGĂ TULBURELUL! Cea de-a șasea ediție a festivalului Tulburel a adunat 20 de vinificatori din țară
- Ziua Naţională a Vinului. Ce se va întâmpla în PMAN, cu ce vor fi delectaţi vizitatorii şi ce surpriză îi aşteaptă pe copii