Vindea motorină fără acte de provenienţă, cu 15 lei pentru un litru
Ofiţerii Centrului Anticorupţie au documentat, la 25 aprilie curent, un nou caz de comercializare ilicită a 1.000 de litri de motorină.
Cel căruia îi aparţine ideea este un tânăr din comuna Truşeni. Acesta vindea ilegal diferitor administratori de rute „Truşeni-Chişinău”, proprietarilor de autocamioane, tractoare, motorină cu 15 lei pentru un litru, preţul acesteia la staţiile PECO fiind de 16,45 lei.
Produsul se vindea în stradă, dintr-o cisternă cu contor mecanic, fără documente de provenienţă, certificate de conformitate a mărfii şi actele necesare privind desfăşurarea activităţii de comercializare a produselor petroliere.
Tânărul din Truşeni riscă o amendă de la 100 la 150 de unităţi convenţionale.
Anterior, ofiţerii Centrului au documentat în Durleşti alte acţiuni ilegale de comercializare a circa 1.000 litri de motorină fără acte de provenienţă.