Vindeau droguri prin intermediul aplicaţiei Telegram. Doi bărbaţi, REŢINUŢI (VIDEO)
Doi bărbaţi de 27 şi 31 ani, au fost reţinuţi de oamenii legii, fiind suspectați de vânzarea drogurilor prin intermediul aplicației "Telegram".
În urma acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigație întreprinse de ofițerii Direcției combaterea crimei organizate a INI, în comun cu organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Botanica, și Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Botanica, s-a stabilit că suspecții primeau coordonatele unde erau plasate droguri în cantități mari (1- 2 kg ) prin aplicația „Telegram”, apoi le ridicau și le ambalau în doze mai mici. Le distribuiau ulterior consumatorilor finali în locuri ascunse pe teritoriul municipiului Chișinău.
Unul dintre suspecți, care avea rolul de curier în timpul reținerii, avea asupra sa 20 de pachețele cu drog de tip Mefedronă.
De asemenea, în cadrul documentării a fost stabilit și reținut celălalt suspect. În urma percheziției corporale, în mașina și domiciliul acestuia au fost depistate și ridicate pachețele cu hașiș, cocaină, circa 1000 de pachețele zip-lock, benzi adezive, cântar electronic de înaltă precizie, 1320 de euro, 400 de dolari, 14600 de lei și 160 de roni.
Ulterior, suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore iar unul dintre ei a fost arestat pentru 30 de zile. Conform legislației în vigoare aceștia riscă închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.
De asemenea, forțele de ordine au demarat acţiuni speciale de investigație și de urmărire penală în vederea stabilirii şi reţinerii altor persoane implicate în acest caz.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova dar și din întreaga lume!