Vindeau droguri prin rețelele de socializare: Patru persoane documentate, printre care și doi minori (VIDEO)
Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată, în comun cu organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Ciocana a DP Chișinău, sub conducerea procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Ciocana au documentat activitatea unui grup de persoane specializat în păstrarea şi realizarea drogurilor de tip „hașiș”, prin intermediul aplicației „Telegram”.
Suspecții, patru la număr cu vârste cuprinse între 17 și 20 de ani, sunt originari din mun. Chișinău.
Activitatea ilegală a acestora a fost documentată de polițiști pe parcursul a doua luni, perioadă în care au fost acumulate probe concludente ce demonstrează vinovăția acestora.
Ca urmare a măsurilor speciale de investigaţie şi a acţiunilor de urmărire penală, polițiștii au stabilit faptul că drogurile de diferite tipuri erau vândute prin intermediul aplicaţiei „Telegram” consumatorilor finali şi diferitor intermediari prin metoda tranzacţiilor și reţelelor de plăţi electronice.
Banii erau transferați în continuare pe alte conturi curente înregistrate după diferite bănci pe teritoriul Republicii Moldova, de pe care se extrăgeau mijloacele băneşti dobândite în urma comercializării drogurilor.
La 24 februarie polițiștii și procurorii au descins în forţă într-un apartament din capitală, închiriat pentru ambalarea drogurilor în cantități mai mici. De asemenea aici au fost reținuți și doi dintre suspecți.
În timpul percheziției la figuranți, polițiștii au ridicat zeci de pachete cu substanțe narcotice (hașiș), pregătite pentru plasarea lor în ascunzișuri cu scopul realizării ulterioare prin intermediul magazinului administrat în aplicația „Telegram”.
La o zi, oamenii legii au ridicat de la domiciliul altor doi suspecți alte pachețele cu substanțe narcotice (hașiș), semințe de canabis și un telefon mobil de pe care ar fi fost administrat magazinul virtual din aplicația “Telegram”.
Menționăm că, unul dintre bănuiți a fost documentat pentru săvârșirea infracțiunilor analogice, fiind condamnat la data de 12 ianuarie 2023 de către Judecătoria Chișinău sediul Buiucani, la pedeapsă definitivă în formă de închisoare pe un termen de 2 ani și 6 luni, fiind aplicată în privința acestuia arest preventiv.
Valoarea drogurilor ridicate pe piața tenebră constituie 150.000 de lei. Drogurile au fost ridicate și expediate la CTJ-EJ al IGP, pentru efectuarea expertizelor.
Doi dintre suspecți au fost arestați pentru 30 de zile, iar minorii sunt cercetați în libertate. Conform legislației în vigoare aceștia riscă închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.
Totodată, forțele de ordine au demarat acţiuni speciale de investigaţie și de urmărire penală în vederea stabilirii şi reţinerii altor persoane complici la săvârșirea infracţiunii.