Vinul Moldovei – oaspete de onoare al expoziției internaționale "Arvinis", în Elveția
Foto: publika.md
Calitatea și caracterul unic al Vinului Moldovei continuă să câștige recunoaștere în cele mai înalte cercuri ale industriei vinicole la nivel internațional.
În acest an, în premieră, "Wine of Moldova" a fost ales pentru a fi "oaspete de onoare" al celei mai mari expoziții vinicole din Elveția, "Arvinis 2018", care se va desfășura la Montreux între 25 și 30 aprilie.
Prezența Republicii Moldova la Montreux este posibilă datorită suportului oferit de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exporturilor din Moldova (MIEPO) și a partenerului strategic, Proiectul de Competitivitate din Moldova finanțat de USAID și Guvernul Suediei.