Vinurile care vor fi exportate în Rusia vor fi testate şi în Moldova
Moldova intenţionează să reia, la nivel naţional, controlul asupra băuturilor alcoolice produse şi exportate. Acest lucru urmează să fie făcut de Centrul naţional pentru testarea calităţii băuturilor alcoolice din Moldova, care va fi acreditat de Serviciul sanitar rus "Rospotrebnadzor". Oamenii de afaceri din Moldova şi reprezentanţii "Rospotrebnadzor" au purtat discuţii în acest sens, la Moscova.
Controlul producţiei alcoolice din Moldova va fi făcut în conformitate cu cerinţele pieţei Federaţiei Ruse. Acest fapt va permite garantarea inofensivităţii băuturilor exportate, consideră specialiştii "Rospotrebnadzor".
În cadrul discuţiilor s-a convenit şi asupra listei companiilor care vor prezenta produsele pentru testare. Totodată, a fost examinată posibilitatea reluării exportului de alcool pentru producerea divinurilor. Anterior, "Rospotrebnadzor" a permis reluarea exportului de vin în vrac de la Cricova.