Violenţe în Irlanda de Nord: Zeci de oameni au fost răniţi, iar poliţia a folosit tunuri de apă şi câini pentru a opri violenţele
O paradă organizată în oraşul Belfast din Irlanda de Nord a fost întreruptă violent de către un grup de protestanţi. Aceştia au încercat să-i atace pe manifestanţii catolicii, care mărşăluiau prin centrul localităţii. Poliţia a intervenit, iar 26 de ofiţeri au fost răniţi, dintre care cinci au fost internaţi la spital.
Haosul s-a declanşat după ce forţele de ordine au folosit tunuri de apă şi câini pentru a opri grupul de contramanifestanţi. Înfuriaţi, aceştia au răspuns cu pietre, sticle şi artificii. În urma confruntărilor, zeci de persoane au fost reţinute.
Manifestaţia a fost organizată cu ocazia împlinirii a 42 de când autorităţile britanice au introdus practica închisorii fără judecată, folosită împotriva armatei republicane irlandeze. Atunci, soldaţii au dat buzna în cartierele de catolici şi au arestat peste 300 de oameni.
La Belfast au loc deseori confruntări între catolicii care vor unirea cu Irlanda şi protestanţii care doresc să rămână sub coroana britanică.
- Proteste violente în capitala Irlandei de Nord. Pietre, sticle şi fumigene au fost aruncate pe mai multe străzi
- Summit-ul celor mai puternice state începe în Irlanda de Nord. Activiştii antiglobalizare au anunţat proteste
- Noi violenţe la Belfast: Sute de tineri au aruncat fumigene şi cocktailuri molotov în poliţişti