Violențe într-un supermarket din România, după ce un bărbat a refuzat să își pună mască de protecție (VIDEO)
O adevărată bătaie a izbucnit într-un supermarket din Buzău, după ce un bărbat, care fusese rugat să poarte mască în incinta complexului, a reacționat agresiv față de agenții de pază.
Episodul a fost surprins pe camerele de supraveghere ale magazinului și de clienți cu telefoanele mobile, notează romaniatv.net.
Mai întâi, scandalagiul a lovit agenții de pază ai magazinului, după care a lovit violent un bărbat în vârstă și i-a rupt hainele de pe el.
În cele din urmă, angajații magazinului și un client au reușit să îl prindă și să îl imobilizeze până la sosirea echipajelor de intervenție, alarmate prin activarea butonului de panică.
Bărbatul a fost scos afară și predat polițiștilor și jandarmilor. Chiar și în prezența acestora, individul continua să fie agresiv verbal și chiar se împingea cu unii dintre ei.
Din fericire, incidentul nu a avut urmări grave, însă oamenii s-au speriat.