Violenţele dintre Israel şi Fâşia Gaza: Cel puţin 67 de persoane au murit
Embed:
Violenţele dintre Israel şi Fâşia Gaza au continuat pe tot parcursul zilei de ieri. Cele două părţi au lansat rachete, care au provocat atât victime, cât şi daune materiale. Palestinienii spun că de luni, când au început atacurile, au murit cel puţin 67 de oameni, printre care 17 copii, iar în jur de 390 de persoane au fost rănite. În acelaşi timp, Tel Aviv-ul a raportat şapte decese, printre care un copil de şase ani, un militar şi un cetăţean al Indiei.
Majoritatea rachetelor lansate din Fâşia Gaza au explodat sau au fost doborâte de sistemul antirachetă Iron Dome, dar unele nu au putut fi oprite. Locuitorii Israelul postează imagini video cu distrugerile provocate de proiectile.
Între timp, pe străzile unde locuiesc arabi au fost înregistrate ciocniri cu forţele de ordine. Sute de persoane au fost reţinute în urma violenţelor.
Consiliul de Securitate al ONU a organizat miercuri o nouă întâlnire de urgenţă cu uşile închise pe marginea acestui conflict, dar Statele Unite s-au opus adoptării unei declaraţii comune, considerate a fi contraproductive. Secretarul american de stat, Antony Blinken, a anunţat însă trimiterea unui emisar în Orientul Mijlociu pentru a îndemna ambele părţi să renunţe la violenţe. Pe de altă parte, patru membri europeni ai Consiliului de Securitate, Norvegia, Estonia, Franţa şi Irlanda, au emis totuşi o declaraţie. Ţările au declarat că atacurile cu rachete din Fâşia Gaza sunt inacceptabile şi că trebuie să înceteze.