Violenţele s-au extins în mai multe oraşe ale Ucrainei
Protestele violente s-au extins şi în alte localităţi ale Ucrainei, în special în cele din vestul ţării. Manifestanţii au asediat clădirile administraţiilor locale din Ivano-Frankovsk, Lvov şi Ternopol, dar şi alte clădiri guvernamentale.
La Lvov, zeci de manifestanţi, care purtau cagule au asediat clădirea procuraturii generală dar şi o unitatea militară a Ministerului de Interne. Protestatarii au spart geamurile construcţiei şi au blocat intrările cu mai multe piese de mobilier.
Manifestanţii au ars mai multe acte din sediul procuraturii. În acelaşi timp, primarul oraşului Lvov a calificat evenimentele din ţară drept o catastrofă umanitară şi a cerut oamenilor legii să folosească armele pentru a asigura securitatea cetăţenilor.
Şi sediile ministerului de Interne din oraşele Luţk şi Ivano-Franskovsk au fost luate cu asalt de manifestanţi. Iar în oraşul Ternopol, clădirea poliţiei locale a fost incendiată. Potrivit presei din Ucraina, operaţiunea forţelor speciale Berkut de eliberare a sediului local al ministerului de Interne s-a soldat cu eşec.
Şi sediul forţelor speciale din Odessa este ocupat de protestatari.
- Mai mulţi protestatari din Cernăuţi şi-au petrecut noaptea în clădirea administraţiei locale
- Harta localităţilor din Ucraina unde manifestanţii au reuşit să ocupe clădirile administraţiilor locale
- SÂNGE şi FOC pe străzile Kievului! Ucraina trăieşte cele mai NEGRE şi VIOLENTE zile din istoria sa recentă (GALERIE FOTO)