Viorel Hizo revine pentru a patra oară la FC Vaslui
Se pare că starea mijlocaşului moldovean Denis Zmeu nu dă semne de îmbunătăţire, iar în tot acest timp, formaţia FC Vaslui a reuşit să schimbe de două ori antrenorul. Ajuns la vasluieni în iulie, în locul lui Augusto Ignacio, Marius Şumudică a anunţat că demisionează acum câteva zile.
Patronul, Adrian Porumboiu, nu a stat mult pe gânduri şi i-a găsit deja înlocuitor. Viorel Hizo va reveni pentru a patra oară la FC Vaslui. Hizo ar putea sta pe banca tehnică a "galben-verzilor" chiar din etapa viitoare, când moldovenii vor juca, pe teren propriu, cu Concordia Chiajna.
Conform presei de peste Prut, antrenorul în vârstă de 65 de ani va avea un salariu de 300 de mii de euro pe sezon. Hizo a mai antrenat formaţia Fc Vaslui în perioadele 2006-2007, 2008 şi 2010-2012.