Virozele au umplut spitalele. Secțiile de boli infecțioase sunt arhipline
Secțiile de boli infecțioase, din cadrul instituțiilor medicale din Capitală, sunt arhipline. Asta după ce, săptămâna trecută, numărul persoanelor cu infecții respiratorii acute a crescut cu o treime. În spitale au ajuns peste 90 de bolnavi, cu diverse complicații, dintre care aproape jumătate sunt copii.
În secția de Pneumologie a Institutului Mamei și Copilului toate cele 40 de locuri sunt ocupate. Printre copiii spitalizați sunt și mulți bebeluși.
"Deseori părinții încearcă să trateze singuri copiii, administrându-le diverse remedii, nu doar medicamentoase, dar și naturale. De aceea și vin în secția d epneumologie a Institutului mamei și Copilului cu diverse complicații deja a pneumoniei", a declarat Direcorul Departamentului Pediatrie, Ina Palii.
În unele cazuri bebelușii au contractat infecția chiar și în condițiile în care părinții au luat măsuri de prevenție:
"Anterior ați luat măsuri de protecție? -Da. Preparate antivirale zilnic, năsucul de trei ori pe zi îl prelucram".
Iar unii bebeluși au ajuns la Institutul Mamei și Copilului din cauză că în Spitalele Raionale nu mai erau locuri libere:
"Am înlăturat febra. Apoi am chemat salvarea. -Ambulanța v-a adus inițial la Hâncești sau direct aici? -Nu, la Hâncești nu mai erau locuri, erau mulți copii, câte doi pe pat"
Și policlinicile din Capitală sunt aglomerate:
"Ne-au prescris tratament, pentru adulți antibiotice, pentru copii alte preparate. Pentru cea mai mică am luat deja certificat, totul este bine iar cu cealaltă stăm încă acasă"
Și serviciul de urgență este suprasolictat în această perioadă de către persoane cu infecții respiratorii acute.
"În ziua de ieri, timp de 24 de ore, serviciul de Urgență a deservit 275 de astfel de solicitări cu 74 de spitalizări. Din aceste considerente astăzi am suplimentat numărul echipelor, mai ales în perioada 16.00-23 .00 pentru a face față acestui torent imens de solicitări", a declarat directorul Institutului Medicină de Urgență, Gheorghe Ciobanu.
Până în prezent cinci persoane au murit din cauza gripei, inclusiv un copil.