Virusul Ebola a ajuns la New York. Autorităţile îndeamnă locuitorii să nu intre în panică
Febra hemoragică a mai făcut o victimă în SUA. De această dată este vorba despre un doctor din New York întors acum câteva zile din vestul Africii, unde a îngrijit de bolnavii infectaţi cu Ebola. Acesta este primul caz înregistrat în cel mai mare oraş american. Autorităţile îndeamnă locuitorii să nu intre în panică.
În vârstă de 33 de ani, medicul Craig Spencer a lucrat pentru organizaţia "Médecins sans Frontieres". El s-a întors recent din Guineea, una dintre ţările africane cu cel mai mare număr de victime ale virusului ucigaş. Acesta a fost internat de urgență cu febră și dureri abdominale. Autorităţile americane dau asigurări că au preluat controlul asupra situaţiei.
"În mod evident, sperăm că doctorul se va însănătoşi cât mai repede. Dar din punct de vedere medical, facem tot ce ne stă în putinţă şi situaţia este sub control."
Bolnavul este internat la spitalul Bellevue din Manhattan. De asemenea, logodnica acestuia, precum şi doi dintre prietenii săi au fost plasaţi în carantină, chiar dacă, potrivit medicilor, aceştia nu manifestă niciun simptom al maladiei. Acesta este cel de-al nouălea caz depistat în Statele Unite ale Americii şi primul din metropola newyorkeză. Bilanţul morţilor din cauza virusului Ebola a ajuns la aproape 4900.