Vis devenit realitate! Alexandra Mîrca a obţinut calificarea la Olimpiada de la Rio de Janeiro
Republica Moldova nu a avut nicio reprezentantă la Jocurile Olimpice în proba feminină de tir cu arcul în ultimii 20 de ani.
Alexandra Mîrca a reuşit să spargă gheaţa săptămâna trecută, când a reuşit să obţină calificarea la Olimpiada de la Rio de Janeiro. Sportiva noastră susține că visul ei a devenit realitate.
"Am mers spre asta, am muncit mult, iar când obţii un asemenea rezultat, normal că te simți foarte confortabil. Am avut emoţii foarte mari. De regulă sunt o persoană mai timidă, dar un asemenea rezultat m-a emoţionat foarte mult. A fost ceva de nedescris", a spus Alexandra Mîrca.
Alexandra Mîrca are 22 de ani și în prezent este nevoită să combine sportul de performanţă cu studiile. Ea face masteratul în domeniul marketingului.
"Am aflat că nu am susţinut niciun examen. Când l-am avut pe primul pe 2 iunie, atunci am plecat în Turcia. Nu am susţinut 5 examene, dar nu e nimic straşnic, mă voi isprăvi", a spus arcaşa.
Arcaşul Dan Olaru, care a reprezentat Moldova la Olimpiada de la Londra, de această dată a ratat prezenţa la Jocurile Olimpice.
"Cred că n-am avut destul noroc, pentru că eram bine pregătit. Nu am fost într-o zi fastă atunci când am luptat pentru cota olimpică", a spus Dan Olaru.
Mîrca şi Olaru au făcut furori pe arena internaţională încă de la începutul anului. Cei doi au devenit campioni europeni în proba de dublu mixt, iar anterior fuseseră primii şi la Grand Prix-ul din Bulgaria.
"De când sunt antrenor acesta este cel mai reuşit an. De la nici o competiţie nu am revenit acasă fără medalii. Mai mult decât atât, chiar am câştigat medalii de aur la competiții, iar Olaru a mai cucerit și argintul la Cupa Mondială", a spus antrenoarea Irina Cecanova.
Alexandra Mîrca şi-a asigurat prezenţa la Jocurile Olimpice de vară din acest an după ce a ajuns în semifinalele ultimului turneu de calificare ce a a avut loc la Antalya, în Turcia.
- Misiune dificilă pentru arcașii moldoveni. Ce trebuie să facă pentru a se califica la Jocurile de la Rio
- Dan Olaru şi Alexandra Mîrca s-au calificat în finala Campionatului European de tir cu arcul
- Performanță REMARCABILĂ! Dan Olaru şi Alexandra Mîrca au devenit campioni europeni
- Au uimit toată Europa! Cel mai mare succes din carieră pentru doi arcași moldoveni
- OFICIAL: Pugiliștii profesioniști au fost admişi să participe la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro
- Încă un sportiv calificat la Olimpiada de la Rio de Janeiro! Alexandra Mîrca a câştigat cele trei seturi