Vis împlinit pentru Murtaza Ahmadi. Se va întâlni cu superstarul argentinian Lionel Messi
Băiatul care şi-a confecţionat un tricou al lui Messi dintr-o pungă de plastic se va întâlni cu idolul său la Barcelona! El a primit vestea la sediul Federaţiei de Fotbal din Afganistan unde a fost invitat special, alături de tatăl său.
În vârstă de doar cinci ani, Murtaza Ahmadi, din Afganistan, a devenit cunoscut în toată lumea după ce o poză a acestuia a apărut pe Internet. Săptămâna trecută, fratele său a postat o fotografie în care micuţul poartă un tricou făcut din pungi pe care este inscripţionat numele lui Messi şi numărul 10.
Imaginea s-a răspândit repede pe reţelele de socializare. După un reportaj al unei televiziuni din Afganistan, Murtaza a fost invitat alături de tatăl său la Federaţia de Fotbal din această ţară, unde au primit o veste excepţională, Murtaza va pleca la Barcelona să se vadă cu idolul său.
"Călătoria şi cazarea lui Murtaza în Spania va fi sponsorizată. Ambasada spaniolă de la Kabul este gata să elibereze vize. Aşteptăm să obținem confirmarea de la Barcelona şi perioada când ar putea avea loc această vizită. Cei de la Barcelona au promis că vor trimite confirmarea în patru sau cinci zile", a spus preşedintele Federaţiei de fotbal din Afganistan, Keramuddin Karim.
Înainte de a se întâlni cu Messi, Murtaza a ajuns pe stadionul Naţional din Afganistan. El a primit în dar un echipament al Barcelonei şi şi-a demonstrat abilităţile cu mingea pe cea mai mare arenă din ţară.
Murtaza a oferit şi un interviu scurt. El a declarat că numele lui e Messi.
Tatăl lui Murtaza a povestit cum fiul său a devenit fanul superstarului argentinian.
"Murtaza a devenit un fan al lui Messi după ce l-a văzut la televizor. Mi-a cerut să îi găsesc un tricou al lui Messi, dar nu l-am putut găsi. Asta pentru că locuim într-un sat, care este la o distanţă foarte mare de piaţă. Fratele său a făcut un tricou dintr-o pungă de plastic, i-a făcut o poză, după care a postat-o pe Facebook", a povestit tatăl băiatului.
Presa din Spania a scris că povestea lui Murtaza le-a atras atenția lui Messi și tatălui sau, Jorge. Aceştia au declarat că sunt gata să facă un gest de caritate pentru băiat, iar Messi îi va face cadou un tricou al său chiar pe Camp Nou.