VIS ÎMPLINIT: Primii beneficiari ai Programului "Prima Casă" continuă să se mute în noile apartamente
Primii beneficiari ai Programului "Prima Casă" continuă să se mute în noile apartamente. Printre ei se numără şi membrii familiei Dulgheru, care au reușit deja să-și amenajeze locuința.
Apartamentul familiei Dulgher are două camere, iar pentru amenajarea locuinţei au fost ajutaţi de Fundația lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss", care le-a oferit electrocasnice și un voucher pentru cumpărarea mobilei.
"De la primirea creditului și la mutarea în casă nouă a durat maxim o săptămână. Pentru că deja am avut și surpriza de la Edelweiss, am avut suportul lor și asta ne-a impulsionat ca deja la Paște să devenim deja locatari ai propriei locuințe", a spus beneficiarul Programului "Prima Casă", Ion Dulgher.
Ion și Claudia au sfințit apartamentul chiar în ziua în care au marcat doi ani de la căsătorie.
"Atâta timp cât stai în chirie și atâta timp cât tu ești nevoit să achiți o oarecare sumă de bani, tu practic nu ai nimic de pierdut. Tu, achitând acest credit, știi că achiți în folosul tău, nu achiți niște bani care peste timp, adică între timp, pur și simplu vor fi zero", a spus beneficiarul programului "Prima Casă", a spus Claudia Dulgher.
Cei care vor să-și cumpere o locuință prin programul "Prima Casă" pot solicita un credit de cel mult un milion de lei de la cinci bănci din țară. Proiectul are mai multe beneficii în comparație cu ipotecile.
De exemplu, prima rată este de zece la sută, de tre ori mai mică decât la creditele clasice, iar perioada de achitare a împrumutului este mai mare. Programul "Prima casă" a fost lansat la iniţiativa premierului Pavel Filip. La el pot aplica cetăţeni cu vârsta de până la de 45 de ani, angajați oficial și care nu au alte credite ipotecare.