Visând la o sărbătoare: Două fetiţe din Drăsliceni îşi doresc un pom de Crăciun de sărbători
În loc să se bucure de o copilărie fericită sunt nevoite să îndure lipsuri. Nici nu mai ţin minte când au îmbrăcat ultima data o haină nouă. Dar, aşa sărmane cum sunt, Claudia şi Daiana nu-şi pierd speranţa şi aşteaptă ca Moşul să le aducă un Pom de Crăciun.
Claudia şi Daiana. Două surori gemene. Două fetiţe din Drăsliceni care în prag de Crăciun au un vis.
"Tare, tare, tare. - Ce? - Să am un Pom aşa frumos", a spus Daiana.
Un Pom de Crăciun, pentru unii poate ca e o nimica toată. Pentru ele, este, însă, un vis aproape imposibil.
"Nu cumpărăm brad. - De ce? - De atâta că bradul costă bani", a menţionat mama fetiţelor, Marina Efros.
Şi de unde să aibă părinţii bani pentru Pom, dacă nici pentru cele necesare nu au. Casa în care locuiesc nu este a lor, aşa că oricând pot rămâne pe drumuri. Mama nu lucrează. Este invalid de gradul doi. Noroc că fetiţele, aşa mici cum sunt, o mai ajută la treburile casei.
Singurii bani care vin în casă sunt cei 1.500 de lei pe care îi aduce tatăl. Munceşte zilnic în calitate de paznic, iar salariul îi vine cu mare întârziere. Se întâmplă să-l aştepte chiar şi luni întregi. În mare parte, banii sunt cheltuiţi pe alimente şi pe facturi. Pentru hăinuţe nici vorbă să mai ajungă.
"Daiana nu are pantaloni. - Şi atunci în ce te duci la Şcoală îmbrăcată? - Am din an pantaloni. Am doar o singură pereche de pantaloni şi mi-aş dori încă o pereche", spus Claudia.
Mama fetiţelor spune că uneori copiii sunt duri. "Copiii nu înţeleg câteodată ce spun la şcoală şi poate îi spune copilului "aa, ai cumpărat de la gumanitarcă" şi te strădui să le spui copiilor "nu-i nimic straşnic" le spunem şi noi "mai mulţi oameni se îmbracă de la gumanitarcă", menţionat mama copiilor.
"Să fie aşa normal ca eu să mă uit la copil în ochi şi el să spună "tăticu, eu vreau bomboane" şi eu cum să mă uit la dânsul. Poate să-mi fie mie la suflet normal aşa, dacă eu nu am putinţă să cresc copilul acesta să-l ridic", a spus tatăl fetiţelor, Petru Efros.
Vin sărbătorile. În sânul acestei familii farmecul lor va fi însă altul. Sau poate nici nu vor avea farmec. Părinţii celor doi îngeraşi spun că din cauza sărăcieii, nici nu s-au gândit cum vor petrece sărbătorile de iarnă, însă, speră că Dumnezeu este mare.
- Publika TV şi Katy Rain au desenat o zebră în faţa Centrului de Reabilitare a Copiilor din Capitală
- Campania Publika TV "Fii atent la drum! Eşti aşteptat acasă" a ajuns în raionul Şoldăneşti
- Sărbători de iarnă în trend cu... criza în Grecia
- De sărbători nu vom avea zăpadă
- Mai multe magazine din Capitală au afişat reduceri şi oferte de sărbători
- Colete cu vin şi murături pentru moldovenii de peste hotare, în ajun de sărbători