Aeroportul din Chișinău se confruntă cu haos, creat din cauza întârzierilor și anulărilor a mai multe zboruri.
Mai mulți pasageri s-au adunat în clădirea aeroportului. Aceștia nu știu când vor decola.
Amintim că patru curse spre și dinspre Turcia au fost anulate din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, de pe Aeroportul Internațional Chișinău.
De asemenea, au fost anulate zborurile din și spre Viena, Berlin.
Citește și: Vremea complicată ANULEAZĂ cursele de pe Aeroportul Chișinău. Vezi despre ce zboruri este vorba
Totodată, Chisinau International Airport anunță că toate utilajele de deszăpezire și curățire a aerodromului lucrează încontinuu, în vederea menținerii pistei pentru condiții posibile de decolare sau aterizare.
AIC îndeamnă pasagerii să verifice orarul zborurilor înainte de a se porni spre aeroport.