Vise îndeplinte pentru micuți. Caritas Moldova a lansat o campanie caritabilă pentru a ajuta copiii din familii nevoiașe
O minge, o bicicletă sau un calculator sunt jucării banale pentru unii copii, însă nu şi pentru cei din familiile sărace, care nu pot decât să viseze la ele. În preajma Zilei Internaţionale a Copiilor, Fundația de Binefacere "Caritas Moldova" a lansat compania "Culege Visurile Copilăriei".
Andreea, din raionul Sângerei, îşi doreşte o bicicletă de culoare albastră nu pentru plimbări, ci pentru a merge la cumpărături. Şi asta deoarece în localitate sa nu există un magazin.
"Să aibă în faţă un coş ca să pot pune înainte tot ce cumpăr", a spus Andreea.
Astfel de mesaje au umplut cutiile poştale ale Fundaţiei Caritas. Angajaţii citesc scrisorile cu lacrimi în ochi şi fac tot posibilul pentru a realiza măcar o parte dintre dorinţe.
"Eu îmi doresc o chitară, deoarece acesta este instrumentul meu preferat. Eu vreu să joc la chitară, iar alţi copii să cânte. Dacă o să-mi dăruiţi o chitară, o să mă rog lui Dumnezeu pentru sănătatea voastră", a spus un copil.
Până acum, organizatorii campaniei au bucurat 20 de copii, însă aproape două sute aşteaptă o jucărie sau un gadget. Cel mai des, copiii vor un telefon sau un calculator, pentru a face lecţiile online.
"Din cauza acestor vremi grele de pandemie aceşti copii şi mai tare sunt loviţi de lipsuri", a declarat Edward Lucaci, director fundaţie de binefacere.
Pentru că visele pot fi irealizabile, copii sunt rugaţi să-şi aleagă cu grijă ceea ce îşi doresc cu adevărat: "I-am rugat să-şi pună fantezia la contribuţie şi să scrie ceea ce crede că ar putea să-i schimbe viitorul dacă dorinţa va prinde realitate şi viaţa lor ar lua o altă întorsătură".
Anul trecut, campania "Culege Visurile Copilăriei" s-a desfăşurat doar în municipiul Chişinău şi a îndeplinit dorinţele a 57 de copii.