Vitalie Vrabie: Activitatea brokerilor vamali va fi monitorizată mai intens
Activitatea brokerilor vamali va fi monitorizată mai intens. Decizia a fost luată de directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie. Demnitarul susţine că, în ultima perioadă, a crescut numărul de abateri în timpul perfectării declarațiilor vamale, cauza principală fiind pregătirea insuficientă a specialiștilor din domeniu.
Potrivit datelor oficiale, fiecare a șaptea declarație vamală este întocmită cu erori. Doar pe parcursul anului 2015, au fost depistate peste 12 mii de încălcări, care au generat anularea a aproape 4.400 de declarații. Acest lucru a fost sancţionat cu amenzi în valoare totală de aproximativ 4,5 milioane de lei.
Totodată, conducerea Serviciului Vamal a dispus unui grup de lucru din cadrul instituţiei să examineze oportunitățile ajustării cadrului legal privind monitorizarea și autorizarea activității de brokeraj.