Cei mai rapizi schiori din lume au concurat în etapa Cupei Mondiale de schi cross, desfăşurată în staţiunea austriacă Montafon.Campioana olimpică din 2014, Marielle Thompson a câştigat concursul feminin şi a obţinut astfel a doua sa victorie de etapă în acest sezon.
Canadianca a fost urmată la finiş de suedeza Sandra Naeslund şi de compatrioata sa Courtney Hoffos.
Luptă mare pentru primul loc s-a dat şi în competiţia masculină. Cel mai rapid s-a dovedit a fi elvețianul Ryan Regez, care s-a impus în faţa canadienilor Kristofor Mahler şi Brady Leman. Regez a obţinut astfel prima sa victorie de etapă din actualul sezon.
După această etapă, Sanda Naeslund şi-a consolidat poziţia de lider în clasamentul general feminin. La masculin, primul în ierarhie este Kristofor Mahler.
Următoarea etapă a Cupei Mondiale de schi-cross va avea loc în staţiunea elveţiană Arosa pe data de 17 decembrie.