VIZITĂ OFICIALĂ ÎN ŢARA NOASTRĂ: Consilierul prezidenţial pentru politică externă din România vine la Chişinău
Reprezentanţii preşedintelui român, Klaus Iohannis, vin astăzi la Chişinău. Potrivit agerpres.ro, delegaţia este formată din consilierul prezidenţial pentru politică externă Bogdan Aurescu, secretarul de stat pentru relaţii cu vecinătatea estică şi relaţii multilaterale la nivel global în cadrul Ministerului Afacerilor Externe român Dan Neculăescu şi ambasadorul României în Republica Moldova Daniel Ioniţă. În cadrul vizitei, oficialii români se vor întâlni cu fracţiunile parlamentare pentru a discuta criza politică din Republica Moldova.
"În conformitate cu poziţia României privind situaţia politică din Republica Moldova, exprimată la data de 11 iunie, va fi reiterat apelul ţării noastre la calm, reţinere şi dialog, necesare stabilităţii Republicii Moldova, şi la continuarea parcursului său european. România, ca partener strategic al Republicii Moldova, consideră necesară o soluţionare cât mai rapidă a crizei pe cale paşnică, în conformitate cu valorile şi principiile Uniunii Europene, inclusiv ale statului de drept, precum şi cu opţiunile exprimate prin vot de cetăţeni la alegerile parlamentare din februarie 2019", se arată în comunicatul de rpesă citat de agerpres.ro.