Vizita privată a Maiei Sandu de Crăciun: S-a întâlnit cu primarul orașului Oradea
Vizita președintelui Maiei Sandu la Oradea a fost desecretizată. După ce presa din România a observat-o pe aeroportul din Oradea, aseară, primarul orașului s-a lăudat că s-au întâlnit și despre ce au discutat.
Florin Birta a scris pe contul său de Facebook despre faptul că ”întâlnirile sunt oportunități care ne ajută să dezvoltăm noi relații, să schimbăm opinii, bune practici pentru a identifica soluții la problemele cu care se confruntă societatea europeană”.
”O astfel de întâlnire a fost și cea cu președinta Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, pe care am avut plăcerea și onoarea să o primesc în Primăria Oradea și să-mi exprim sentimentele de stimă pentru profilul de lider implicat pentru a scrie un capitol nou al Republicii Moldova. Aprecierile dumneaei pentru dezvoltarea orașului și a județului nostru și interesul pentru dezvoltarea de proiecte comune reconfirmă direcția performantă a administrației orădene și județene”, a continuat primarul din Oradea, Florin Birta.
Edilul a precizatr că, în prezent, Municipiul Oradea și județul Bihor colaborează pentru construcția unui parc public în Băcioi, localitate din municipiul Chișinău.
Amintim că sâmbătă, pe 7 ianuarie, Maia Sandu a fost observată pe Aeroportul Oradea. Ar fi ajuns acolo cu un avion de linie al companiei Tarom. În aeroport a fost surprinsă de Bihoreanul, o publicație locală, ținând un buchet de trandafiri albi. Șeful statului a fost așteptată la ieșirea din aeroport de două mașini de serviciu, fiind însoțită și de ofițeri de securitate. Maia Sandu nu a făcut nicio declarație pentru presă.