Vizitatorii oraşului Cernobîl, din Ucraina, pot cumpăra acum îngheţată "radioactivă"
Vizitatorii oraşului Cernobîl, din Ucraina, pot cumpăra acum îngheţată "radioactivă" şi borcane din care pot inhala "mirosul de neuitat al structurilor de beton abandonate de Uniunea Sovietică", arată The Guardian.
Până anul trecut, la Cernobîl veneau doar vedete ale reţelei de socializare online Instagram dornice să îşi surprindă fanii cu selfie-urile lor curajoase.
După lansarea serialului "Cernobîl", produs de televiziunea americană HBO, oraşul s-a umplut de turişti curioşi să intre în zona de excludere trasată de forţele sovietice pe o rază de 2.500 de kilometri din jurul uzinei, la scurt timp după dezastrul din 1986. În prezent, zona care înconjoară centrala este în continuare nelocuibilă pe o rază de 30 de kilometri, dar pe o mică parte din teritoriu a fost permis accesul turiştilor.
În octombrie 2018, la Cernobîl au fost 9.083 de vizitatori, iar, în noiembrie, numărul a crescut la peste 17.000. Compania turistică Solo East, care trimite turiştii în sejururi la Cernobîl, a înregistrat o creştere a rezervărilor cu 45%, deşi patronul său, rusul Serghei Ivanciuc, spune că serialul produs de HBO "nu a făcut nimic bun pentru zonă. Situaţia este îngrozitoare".
El a refuzat să cosmetizeze imaginile din afişele cu care îşi promovează excursiile, spunând că este hotărât să arate experienţa reală a Cernobilului, nu una care urmează versiunea TV.
La Cernobîl au apărut deja şi comercianţi care vând produse "radioactive" şi borcane cu aer contaminat, iar noul preşedinte ucrainean, Volodimir Zelenski, plănuieşte să transforme zona într-un "paradis turistic".
Accidentul nuclear de la Cernobîl a avut loc pe 26 aprilie 1986, la ora locală 01.23. El a fost cauzat de o explozie a centralei nucleare din oraşul ucrainean Prîpeat, iar zona apropiată catastrofei a fost contaminată. Un nor de precipitaţii radioactive a ajuns în partea de vest a Uniunii Sovietice, Europa şi în estul Americii de Nord. Ţările care au fost afectate cel mai mult de catastrofă au fost Ucraina, Belarus şi Rusia. Aproximativ 8,4 milioane de locuitori din cele trei state au fost expuşi la radiaţii, iar 336.000 de persoane au fost evacuate. Belarus a fost cel mai afectat stat din punct de vedere meteorologic, deoarece 60% dintre precipitaţiile radioactive au căzut pe teritoriul său. Conducerea fostei Uniunii Sovietice a recunoscut că are nevoie de asistenţă internaţională în 1990, la patru ani de la accident, scrie businessmagazin.ro