Vlad Batrâncea despre posibila alianță PSRM-PDM: Acest Guvern a fost susţinut de democrați
Primele declaraţii ale deputatului PSRM, Vlad Batrâncea, după întâlnirea secretă între PSRM şi PDM. Bătrâncea a declarat că Guvernul a fost susţinut de socialişti şi democraţi.
"-Am discutat multe chestii tehnice şi activitatea Guvernului. Acest Guvern a fost susţinut de socialişti şi democraţi.
Aţi discutat despre o coaliţie cu PDM?
-Noi astăzi ne-am văzut cu conducerea oficială a PDM şi nu am discutat nimic deosebit.
A fost o şedinţă fără presă, am vrut să fie o discuţie sinceră şi de lucru", a spus deputatul PSRM, Vlad Batrâncea.
PUBLIKA.MD aminteşte că la Parlament a avut loc o întâlnire la care au participat Președintele țării, președintele Parlamentului, primul ministru, precum și conducea PSRM și PDM, la nivel de președinți și vicepreședinți.
Principalele teme de discuție au fost legate de activitatea parlamentară și guvernamentală în perioada următoare, inclusiv cu privire la lansarea unor proiecte ample, pe termen mediu și lung, care vizează îmbunătățirea continuă a vieții cetățenilor.
La întâlnirea de lucru au fost discutate și problemele abordate de cetățeni în cadrul vizitelor întreprinse în teritoriu de reprezentanții Președinției, Guvernului, Parlamentului.