Vlad Filat a găsit leac împotriva răutăţii. Pe cine vrea să vindece premierul? VIDEO
Premierul Vlad Filat a găsit leac împotriva răutăţii la târgul de produse alimentare, organizat în faţa Ministerului Agriculturii. Este vorba despre tinctură de propolis. Prim ministrul i-a spus vânzătoarei că licoarea nu este pentru el, dar nu a dezvăluit numele destinatarului.
Aflând de la vânzătoare că tinctura de propolis tratează şi de răutate, prim-ministrul a decis să cumpere licoarea. "Eu am să cumpăr, că am atâţia care aş vrea… Nu pentru mine, am unii, trebuie să-i tratăm un pic", a spus Vlad Filat.
Premierul a trăit şi un moment neplăcut, când a fost ignorat de un copil. Vlad Filat a renunţat pentru câteva clipe şi la dietă.
La târg şeful Cabinetului de Miniştri a venit îmbrăcat la patru ace. El a cumpărat câte puţin de la fiecare tarabă. S-a ales cu mai multe pungi încărcate cu gem şi vin de mure, miere, mezeluri şi lactate.
"M-am pornit cu trei mii de lei, cât am cheltuit urmează să vedem, nu am făcut încă contabilitatea, a mai rămas, dar şi ziua nu s-a terminat", a declarat Filat.
Şi alţi cumpărători au rămas mulţumiţi de produse şi preţuri. Iată ce au spus oamenii:
"Aici nu este îmbulzeală, asortimentul e mare şi preţurile nu sunt mari."
"Brânzeturi, caşcaval, carne, smântână, de toate, chiar mi-a plăcut foarte mult ideea. Preţurile sunt bune, cred că sunt mai ieftine ca în magazin, nu cred, dar sigur!"
"Sunt reale preţurile. Cui îi este aproape, sigur că e mai bine."
Autorităţile promit să amenajeze un astfel de târg şi lângă clădirea Guvernului.