Vlad Filat despre realizările PLDM, relaţiile cu colegii din AIE, Transnistria şi mesajul pentru UE
Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a ţinut un discurs în faţa membrilor formațiunii pe care o conduce, dar şi a oaspeţilor prezenţi la cel de-al V-lea Congres. El a vorbit despre realizările pe plan intern, relaţiile cu vecinii, dar şi cu partenerii externi, reglementarea diferendului transnistrean şi integrarea europeană.
Vlad Filat a trecut în revistă realizările PLDM pe parcursul celor patru ani de la fondarea partidului în 2007. „La început eram etichetaţi drept romantici incurabili, dar am demonstrat că se poate. Am dat startul activităţii noastre ca formaţiune de opoziţie. Această perioadă a fost una complicată pentru noi, dar am învins. Am fost sinceri în dorinţa de a edifica un stat de drept şi nu am trişat niciodată cu valorile noastre naţionale. Am mers înainte şi în final am obţinut scorul electoral pe măsură şi 15 mandate în Parlament. Scrutinul din primăvara lui 2009 a fost botezul nostru de luptă, un exerciţiu de călire. La alegerile din vară ne-au votat cu peste 70.000 de alegători mai mult. Am devenit componenta cea mai importantă a AIE. Am sprijinit demersul cetăţenilor privind scoaterea sârmei ghimpate de pe Prut. Am recăpătat încrederea partenerilor externi şi relaţiile bune cu vecinii, am redat cetăţenilor noştri drepturile lor constituţionale. PLDM a venit la guvernare într-un moment extrem de dificil pentru R. Moldova. Guvernul a trebuit să asigure ieşirea din criza economică, să aducă Moldova cât mai aproape de UE”, a menţionat acesta.
Vlad Filat a vorbit şi despre relaţiile cu colegii din AIE. „Crearea unei alianţe din patru partide cu viziuni diferite nu e un lucru uşor. A fost nevoie de multă răbdare şi mult tact. Dar negocierile pentru formarea unei noi coaliţii, în urma alegerilor anticipate, au fost anevoiase. Nu era exclusă revenirea în forţă la putere a celor care au dus R. Molodva la excludere. Până la urmă, a învins bunul simţ. Dar caracterul negocierilor pentru AIE 2 a impus unele blocaje în activitatea Guvernului. Şi acum, reiterăm poziţia: care nu se regăsesc în echipa Guvernului şi care nu pot face faţă provocărilor, trebuie să plece. Echipa trebuie să dea dovadă de un randament maxim. Cred că în acest sen,s vom avea înţelegere în cadrul AIE, deoarece împreună ne-am asumat responsabilitatea”, a precizat liberal-democratul.
Un subiect abordat de preşedintele PLDM a fost şi soluţionarea diferendului transnistrean. „O prioritate pentru noi a fost şi rămâne reglementarea conflictului transnistrean. Am înregistrat succese care ne fac să privim cu optimism spre reîntregirea ţării”, a subliniat el.
Liderul PLDM a transmis şi un mesaj către partenerii europeni. „Pe parcusrul ultimelor luni am auzit de foarte multe ori cât de obosită este Europa la capitolul extinderii UE. Dar mesajul nostru este: noi nu suntem şi nu vom fi niciodată obosiţi, vom implementa reformele pas cu pas, pentru ca Republica Moldova să devină o ţară euroconformă”, a punctat Filat.
La Congresul de azi al PLDM urmează să fie ales preşedintele partidului, precum şi prim-vicepreşedinţii şi vice-preşedinţii formaţiunii.
Politică