Vlad Filat: Guvernul va demisiona dacă bugetul nu va fi votat
Nevotarea proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2011 până la 1 aprilie va duce la demisia Guvernului. Declaraţia a fost făcută de prim-ministrul Vlad Filat, ieri, 23 martie, în cadrul unui interviu acordat postului de radio Europa Liberă.
Potrivit premierului, Guvernul nu va avea de ales, dacă până la expirarea termenului limită nu va fi adoptat bugetul. "Şi asta din simplul motiv că, pe data de 8 aprilie are loc şedinţa Boardului Fondului Monetar Internaţional şi trebuie să fie aprobată decizia de deblocare a tranşei următoare de finanţare pentru ţară. Şi asta înseamnă deblocarea tranşelor din partea celorlaţi donatori şi parteneri de dezvoltare", a explicat Filat. "Dacă nu se votează bugetul, Guvernul trebuie să demisioneze”, a punctat acesta.
În Parlament vor fi supuse votului 5 documente: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetul asigurărilor medicale, pachetul de modificare a legilor care vizează protecţia socială şi proiectul de lege care vizează ajutorul social pentru perioada rece a anului. "Faptul nevotării acestor legi va însemna că nu există suport politic al Guvernului şi înseamnă că Guvernul trebuie să plece în demisie", a accentuat Vlad Filat.
Premierul s-a arătat totuşi optimist şi crede că situaţia va fi depăşită şi nu se va ajunge la asemenea măsuri. Totodată, acesta nu admite nici ideea precum că în Legislativ, la adoptarea legii bugetului ar putea fi clătinată Alianţa. „În Parlament discuţii, propuneri vor fi foarte multe. Atâta timp cât ele vor fi rezonabile, vor fi acceptate, având în vedere că acest buget a fost coordonat în cele mai mici detalii cu partenerii noştri de dezvoltare", a încheiat şeful Executivului.
Menţionăm că după ce a fost aprobat prin consens de Cabinetul de Miniştri, proiectul Legii bugetului de stat urmează a fi avizat de comisiile de profil, după care va fi examinat în plenul Parlamentului. Legislativul urmează să-l voteze în trei lecturi.
Amintim că ieri, 23 martie, proiectul politicii bugetar-fiscale "a fost blocat" de Comisia economică. Pentru un aviz pozitiv, proiectul necesita 7 voturi, însă doar 6 membri ai Comisiei au votat pentru. Comuniştii nu au sprijinit proiectul, iar singurul democrat prezent la şedinţă, Valeriu Guma s-a abţinut, pentru că, spune el, Comisia nu a ţinut cont de propunerile PD.