Vlad Filat îi scrie Maiei Sandu despre CATASTROFA cu care se confruntă Republica Moldova
foto: ştiri.md
canal tv
Vlad Filat, care a fost reales în funcţia de preşedinte PLDM, i-a adresat o scrisoare deschisă Maiei Sandu, în care îi cere să întreprindă măsuri urgente pentru a combate "criza demografică cu care ne confruntăm" şi "depopularea masivă a ţării", ca urmare a exodului masiv al populaţiei.
În opinia lui Filat, aceasta reprezintă o catastrofă pentru Republica Moldova.
"Ştiu nu din auzite că unii investitori iau în calcul părăsirea Republicii Moldova pentru că nu mai au forţă de muncă. (...) De aceea, solicit să recunoaşteţi drept prioritate naţională soluţionarea acestei probleme şi să purcedem neîntârziat, toţi împreună, la identificarea şi implementarea măsurilor ce se impun", menţionează Filat în scrisoare.
Preşedintele PLDM propune crearea unui Consiliu Naţional care să studieze problema şi să înainteze soluţii.
Deocamdată, preşedinţia nu a comentat aceste solicitări.