Vlad Filat împlineşte mâine 43 de ani. Vezi ce-şi doreşte premierul de ziua sa (VIDEO)
Prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, îşi sărbătoreşte mâine, 6 mai, ziua de naştere. Şeful Guvernului va împlini 43 de ani.
Întrebat ce-şi doreşte de ziua sa, acesta a răspuns: "Îmi doresc să fiu sănătos, să-mi fie sănătoşi toţi apropiaţii şi să am forţa necesară ca să reuşesc".
Filat şi-a exprimat satisfacţia că, în acest an, ziua sa de naştere corespunde cu ziua de duminică şi nu va fi nevoit să meargă la serviciu.
"Voi fi împreună cu familia mea şi îmi voi petrece ziua de naştere în linişte", a subliniat Filat.
Vlad Filat este absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, oraş în care mai târziu şi-a lansat şi o afacere. A revenit în ţară în 1998, când a fost numit în funcţia de şef al Departamentului Privatizare şi Administrare a Proprietăţii de Stat al Republicii Moldova.
Actualul premier s-a lansat în politică în 2005. Din anul 2009, Filat este prim-ministru în Guvernul Alianţei pentru Integrare Europeană. Vlad Filat este căsătorit şi are doi copii.