Vlad Filat în direct, la Fabrika LIVE TEXT
(UPDATE 22.54) Vlad Filat: Sunt un şir de proiecte regionale la care Moldova va putea să participe. Asigurarea securităţii energetice va avea loc prin diversificarea surselor. Am convenit să investim în ceva relevant.
(UPDATE 22.51) Vlad Filat: Suntem în negocieri cu Gazprom, situaţia nu este una simplă. Noi ducem în implementare obiectivele privind securitatea energetică a ţării.
(UPDATE 22.45) Vlad Filat: Reforma Procuraturii va fi dusă la bun sfârşit. PLDM nu are 51 de mandate în Parlament, pentru ca să ia decizii de unul singur.
(UPDATE 22.40) Vlad Filat: Nu renunţ la remanieri. Cel puţin 5 miniştri urmează să plece din Guvern, inclusiv din PLDM. Dacă sunt liberal-democraţi încă nu înseamnă că îşi fac bine meseria.
(UPDATE 22.34) Vlad Filat: La ora actuală sunt satisfăcut de activitatea Parlamentului. Eu personal mă aştept la mai mult decât faptul că Parlamentul pur şi simplu primeşte legile din Guvern şi le votează, le adoptă, le ajustează. Aici poate să fie un efort mult mai consolidat. Dar pe de altă parte, trebuie să înţelegem şi situaţia în care se află colegii dn Parlament.
(UPDATE 22.24) Vlad Filat: Sunt gata să prezint în Parlament raportul activităţii Guvernului. Dar în ultimii doi ani nu am avut măcar o perioadă de 3 luni de stabilitate, pentru a activa normal. Nu e o scuză, dar aceste aspecte trebuie să fie luate în vedere. Sunt probleme în AIE care aşa şi nu au fost rezolvate. Nu poţi fi eficient în totalitate atunci când eşti în campanie permanentă.
(UPDATE 22.20) Vlad Filat: În cazul deciziei luate de Curtea Constituţională, au fost apărate interesele acelor care folosesc aceste instituţii ale statului pentru a-şi apăra interesele şi aceştia sunt destul de abili. Nu am sarcină în a face imagine CC. Am făcut o declaraţie pe care mi-o asum în cunoştinţă de cauză. Am ajuns la o situaţie foarte periculoasă când CC se implică în a decide dacă cineva a fost destituit corect sau nu din funcţie, cum şi ce reforme trebuiesc implementate şi care nu.
(UPDATE 22.17) Vlad Filat: Dacă nu se va reuşi, vom merge până la urmă, vorbind de anticipate, în faţa alegătorilor, care vor decide, am făcut faţă aşteptărilor sau nu. Niciodată nu vei reuşi să obţii ajutor din afară cât timp nu te poţi ajuta pe tine din interior şi nu vei obţine aprecieri din afară decât dacă ţi le dai pe inter.
(UPDATE 22.13) Vlad Filat: Nu sunt satisfăcut de felul cum sunt realizate reformele în R. Moldova, dar nu pot să nu insist asupra faptului că anumite realizări au loc.
(UPDATE 22.05) Vlad Filat: Am renunţat la referendum pentru a nu merge împotriva opinie publice.
(UPDATE 22.04) Vlad Filat: Mă miră faptul că a ajuns domnul Voronin la un protest de 2.000 de oameni. E jalnic. Comuniştii îşi fac lor o defavoare.
(UPDATE 21.53) Vlad Filat: E uşor să fii în Parlament şi să faci declaraţii. Sunt oameni care răspund concret pentru ceea ce se întâmplă în ţară. E una să participi în procesul politic, şi mult mai complicat să cunoşti ce se întâmplă şi să vezi în perspectivă. Formule de genul "putem s-o întindem aşa până în toamnă" sunt distructive pentru ţară.
(UPDATE 21.46) Vlad Filat: Ori alegem preşedintele, ori mergem la anticipate, deoarece guvernarea pe care ne-am asumat-o nu avem cum să o realizăm în asemenea condiţii. Formulă de a guverna în vre-un fel nu accept.
(UPDATE 21.43) Vlad Filat: Sper că până joi, cel târziu vineri, vom reuşi să stabilim data alegerilor. Pentru PLDM e foarte important ca aceasta să fie data de 15.
(UPDATE 21.43) Vlad Filat: Poziţionarea PL drept filtru e absolut greşită. Dar am acceptat acest lucru. Domnul Dodon a spus că votează preşedintele, dar nu participă la actul guvernării. PL participă. Azi am avut discuţii deloc simple, dar rezultative, în urma cărora am venit cu patru candidaţi. PL au spus NU, unul. Bine, noi vom veni cu o candidatură.
(UPDATE 21.40) Vlad Filat: Am convenit cu toţii că, candidatura nu trebuie să aibă afiliere politică.
(UPDATE 21.39) Vlad Filat: Cât priveşte PL, nu am de gând să conving pe cineva. Colegii din PL au spus că dacă propunem un candidat conjugat, ei vor vota. Tare sper că au fost declaraţii sincere, urmează să vedem faptele.
(UPDATE 21.37) Vlad Filat: Când vom ajunge să înaintăm candidatul, el va vorbi de la sine despre criteriile după care a fost înaintat. Cu cei pe care i-a propus noi, PLDM, am discutat personal.
(UPDATE 21.35) Vlad Filat: Avansăm în negocieri. Am ajuns în situaţia când să discutăm deja 4 candidaturi, spun asta după întâlnirea cu colegii din PD. Mai puţin contează din ce liste vin. Mâine putem deja să ajungem să discutăm un candidat.
(UPDATE 21.32) Vlad Filat: Important e să spunem oamenilor când va avea loc alegerea preşedintelui. Acest lucru urmează a avea loc pe data de 15. Numai berbecii merg aşa prioritar, fără să-şi schimbe opţiunea.
A promis că preşedintele va fi ales în toamna anului trecut, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Pe 15 ianuarie, împreună cu ceilalţi lideri AIE, a declarat că unica soluţie pentru depăşirea crizei este referendumul. Însă, în două săptămâni, a renunţat la ideea salvatoare. Acum promite că preşedintele va fi ales... în martie. Îl putem crede de data aceasta?
Aflăm de la Vlad Filat, astăzi, la Fabrika.