Vlad Filat îşi duce miniştrii la Bălţi DETALII
Cabinetul de miniştri merge la Bălţi. Anunţul a fost făcut de premierul Vlad Filat, într-un interviu pentru Moldpres. Astfel, următoarea şedinţă a Executivului se va desfăşura, miercuri, 1 august, în Capitala de nord a ţării.
După ce va desfăşura şedinţa Executivului, prim-ministrul Vlad Filat va discuta cu locuitorii din Bălţi, la fel şi cu oamenii de afaceri.
"Mă voi deplasa miercurea viitoare la Bălţi, unde voi discuta cu oamenii, cu agenţii economici, cu aleşii locali despre cum vom colabora în continuare în beneficiul cetăţenilor. În context, aş vrea să amintesc că anterior am discutat cu BERD pe marginea unui proiect care prevede înnoirea parcului de troleibuze din Bălţi. Avem şi alte teme de discuţie comune. Tot miercuri la Bălţi va avea loc şi şedinţa Guvernului Republicii Moldova", a declarat premierul.
Amintim că ieri, 26 iulie, consilierii comunişti de la Bălţi au votat pentru extinderea autonomiei municipiului. Consilierii municipali au declarat că îşi doresc autonomie financiară şi posibilitatea de a numi managerii de instituţii din Bălţi. Aceştia susţin că ar fi obosit din cauza presiunilor din partea autorităţilor centrale de la Chişinău.
Menţionăm că, tot pe 26 iulie, premierul Vlad Filat a plecat la Londra, pentru a asista la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice 2012.