Vlad Filat rămâne în arest. Declarațiile procurorului după decizia Curții de Apel (VIDEO)
Curtea de Apel Chişinău a menţinut în vigoare decizia Judecătoriei Buiucani, privind ţinerea lui Vlad Filat în arest pentru încă 30 de zile. Avocații fostului premier s-au arătat nemulțumiți de decizie și spun că o vor ataca la CEDO, iar procurorii sunt de părere că, în libertate, Filat ar putea influența ancheta.
Reprezentanţii acuzării au spus că, în urma audierilor, s-a constat că Vlad Filat ar fi pus presiune pe mai mulți funcționari de rang înalt, la emisia suplimentară de acţiuni ale Băncii de Economii, când statul a pierdut pachetul majoritar în această instituţie financiară.
De aceea, procurorii insistă asupra cercetării fostului premier în stare de arest, mai ales că există pericolul ca Filat să părăsească Republica Moldova.
"Au fost audierile, cum am spus și anterior, efectuate pe parcursul acestei perioade de când a fost examinat demersul nostru de prelungire a măsurii preventive. Au fost atestate, ca urmare a declarațiilor făcute acelei influențe manifestate la emisia suplimentară de acțiuni la BEM din partea invinuitului față de persoanele cu funcție de demnitate publică. Suntem in continuă investigare și audiere și a altor martori, ridicăm acte, examinăm, analize financiar-economice", a spus procurorul Adriana Bețișor.
Avocații lui Vlad Filat au declarat că vor ataca decizia magistraților la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Mai mult, ei sunt nemulţumiţi de condiţiile în care este ţinut Vlad Filat.
"Nu se justifică menținerea în continuare a domnului Filat în arest preventiv, deoarece o altă măsură preventivă cum ar fi arestul preventiv oferă aceleași garanții pentru înfăptuirea justiției: de a nu părăsi locuința, de a nu comunica cu alte persoane, de a-i limita accesul la Internet. Este o greșeală majoră ca să deții în arest preventiv o persoană în privința căreia nu sunt probe", a menționat avocatul Igor Popa.
Vlad Filat este învinuit de corupere pasivă şi trafic de influenţă. El a fost reţinut în data de 15 octombrie, după ce primarul orașului Orhei, Ilan Șor, s-a autodenunțat și ar fi recunoscut că i-a oferit fostului premier mită 250 de milioane de dolari.