Vlad Filat s-a întâlnit cu Igor Smirnov Află ce au discutat (GALERIE FOTO)
Premierul Vlad Filat a avut o întrevedere cu liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov. În timpul discuţiilor a avut loc un schimb de opinii referitor la perspectivele reluării activităţii în formatul "5+2", informează Serviciul de Presă al Guvernului.
Părţile au convenit asupra continuării lucrului în vederea deblocării totale a transportului feroviar de mărfuri şi pasageri pe segmentul transnistrean de cale ferată.
În cadrul întîlnirii, a fost menţionată necesitatea depunerii în continuare a eforturilor pentru soluţionarea complexă a problemelor din domeniul comunicaţiilor, inclusiv cele ce ţin de telefonia fixă, mobilă şi de serviciile de poştă.
De asemenea, s-a discutat şi despre interacţiunea în domeniul economic, în special în contextul eliminării barierelor şi limitărilor existente la acest capitol.
În cadrul întrevederii, a fost coordonat definitiv şi semnat Regulamentul comun al grupurilor de experţi pentru consolidarea măsurilor de încredere şi dezvoltarea interacţiunii bilaterale. Acest Regulament are drept scop crearea condiţiilor necesare pentru o activitate eficientă a grupurilor menţionate.
Pe 22 septembrie, la Moscova, urmează să fie reluate negocierile oficiale în formatul "5+2" de soluţionare a conflictului transnistrean.