"Vlad Filat se pregăteşte de alegeri anticipate"
Preşedintele PLDM, Vlad Filat, se pregăteşte de alegeri anticipate. La această concluzie au ajuns mai mulţi analişti politici care au analizat aseară, în platoul emisiunii Fabrika, cele mai recente declaraţii ale şefului liberal-democraţilor.
"Atunci când el cere demiterea procurorului, el de fapt se îndreaptă spre prăbuşirea Alianței pentru Integrarea Europeană. El încearcă să reseteze forțat alianța, însă dacă acest lucru nu-i va reuşi, el se pregăteste pentru alegeri anticipate", susține analistul politic Anatol Țăranu.
Și Niolae Chirtoacă crede că demiterea procurorului înseamnă declararea unui război deja deschis în interiorul AIE.
Analistul politic Igor Boţan este de altă părere. El crede că preşedintele PLDM vrea să obţină controlul Alianţei de guvernare. "Eu nu cred ca Filat vrea alegeri anticipate. Şi nu cred că vrea alianţă strategică cu comuniştii, pentru că PCRM dacă va face alianţă strategică cu Filat, PCRM îl papă", a explicat Boțan.
Vlad Filat a declarat că poate cere demiterea mai multor persoane care deţin funcţii de răspundere, pentru că-i crede vinovaţi de atacurile de tip raider asupra mai multor companii din ţară.