Vlad Filat şi Mihai Godea, "în scandal" pentru un minister?
Procesul de creare al Ministerului Relaţiilor cu Diaspora şi Reintegrării Migranţilor dă bătăi de cap politicienilor. După ce acum o lună preşedintele Partidului Acţiunea Democratică, Mihai Godea, a iniţiat crearea acestei instituţii, astăzi, deputatul a anunţat că Guvernul s-ar fi inspirat şi ar fi venit cu o iniţiativă similară. De cealaltă parte, reprezentanţii Executivului îl acuză pe Godea că ar fi copiat iniţiativa Guvernului.
"După ce am anunţat acum o lună crearea acestui minister am aflat că Guvernul a început să scrie un proiect similar. Nu m-ar mira dacă va fi examinat concomitent, dar asta nu mă deranjează", a precizat Godea.
Mai mult, preşedintele PAD nu exclude posibilitatea de a înainta o moţiune de cenzură.
"Dacă aş şti că Guvernul se va autosesiza, aş înainta o moţiune de cenzură. Însă eu nu mă voi împotrivi dacă ele vor fi comasate în a doua lectură", mai punctează deputatul.
De cealaltă parte a baricadei, consilierul primului-ministru Victor Lutenco, a declarat pentru publika.md că afirmaţiile lui Godea sunt o aberaţie. El a precizat că declaraţiile deputatului sunt bazate pe o discuţie ocazională, pe care au avut-o cei doi la începutul săptămânii. Potrivit lui Lutenco, iniţiativa privind crearea Agenţiei Diasporei a apărut încă în noiembrie 2011.
"Guvernul nu s-a inspirat din iniţiativa lui Mihai Godea. Aceste declaraţii sunt o aberaţie. Am avut o discuţie cu dumnealui în urmă cu câteva zile, în care am precizat că Guvernul este pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte crearea Agenţiei Diasporei", a adăugat Lutenco.
El s-a arătat indignat şi a precizat că ministerul pe care ar vrea Mihai Godea să îl creeze, nu va ajuta cu nimic diaspora şi, mai mult, cuprinde jumătate de pagină.
Amintim că, anterior, Mihai Godea a înaintat 10 condiţii către liderii AIE, în schimbul votului său pentru alegerea lui Nicolae Timofti în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Printre acestea se numără şi crearea Ministerului Relaţiilor cu Diaspora şi Reintegrării Migranţilor.