Vlad Filat vrea lege dură antiraider: Aşteptăm justiţia să fie justiţie şi sancţiunile să fie pe măsură
Guvernul vrea pedeapsă aspră pentru raideri. Prim-ministrul Vlad Filat a solicitat Ministerului Justiţiei să vină cu un proiect de lege care ar permite pe viitor blocarea unor încercări de acest gen şi pedepsirea dură a celor care efectuează astfel de acţiuni.
Cererea a fost făcută în contextul în care, în ultimul timp, s-au atestat mai multe atacuri raider la mai multe instituţiei din ţară.
"Solicit Ministerului Justiţiei, în regim de urgenţă, împreună cu cei care au atribuţii în domeniu, să vină cu un proiect de lege în vederea schimbării legislaţiei în Republica Moldova şi sancţiunile să fie pe măsură", a spus premierul Vlad Filat.
Prim-ministrul a sugerat responsabililor să se inspire din legislaţia altor ţări.
Mai mult, Filat a anunţat că acţiunile de acest gen se extind de la sistemul bancar, la alte societăţi comerciale. "Măsurile care au fost întreprinse au oferit instrumente suficiente pentru intervenţie operativă, dar aşteptăm şi justiţia din Republica Moldova să fie justiţie, dar situaţia ne arată că sunt probleme în acest sens”, a declarat prim-ministrul.
Amintim că, ieri, premierul Vlad Filat a reacţionat la atacurile de tip raider, care au avut loc recent la Moldova Agroindbank, Universalbank, Banca de Economii și Victoriabank. Acesta a spus că este vorba de o tentativă de însuşire frauduloasă a acţiunilor acestor bănci. Prim-ministrul a mai spus că grupul de atacatori a încercat să preia şi 40% din acţiunile Companiei Internaţionale de Asigurări din Moldova „ASITO”.
Potrivit lui Filat, 27,5% din acțiunile Moldova Agroindbank, 78% de la Universalbank, 17% de la Banca de Economii și 5% de la Victoriabank au fost luate prin fraudă prin intermediul unor firme off-shore.
- Filat reacționează la atacurile de la Moldova Agroindbank, Universalbank, Banca de Economii și Victoriabank
- Filat: Pe lângă bănci, atacatorii au încercat să preia şi 40% din acţiunile companiei ASITO. E o provocare mai mare decât 7 aprilie
- PLDM cere convocarea de urgenţă a Parlamentului, pentru a discuta atacurile raider asupra băncilor
- PLDM insistă ca SIS, CCCEC şi PG să fie audiate pe cazul atacurilor de tip raider