Vlad Plahotniuc a avut o întâlnire bilaterală cu Prințul Albert de Monaco. Investitorii străini pot găsi în Moldova oportunități de business
Prinţul de Monaco, Albert al II are toată încrederea că între ţara noastră şi principatul Monaco se vor lega relaţii de colaborare atât diplomatice, cât şi economice. Declaraţia a fost făcută de către Alteţa Sa în cadrul unei întrevederi cu preşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. Prinţul a mai spus că investitorii străini pot găsi în Moldova oportunităţi, beneficii şi o arenă stabilă de business.
Preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri şi liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, a declarat că Republica Moldova are uşile deschise pentru investitorii străini, dat fiind faptul că reformele care au început să fie implementate asigură un mediu economic şi politic stabil.
"Noi am semnat acordul de Asociere cu Uniunea Europeană în 2014, dar, dincolo de ce propune acest acord de asociere noi singuri am început să implementăm reforme, reforme profunde în toate domeniile din Republica Moldova. Eu am un background în business, aşa că cunosc în profunzime avantajele, dar şi minusurile economiei Republicii Moldova", a declarat președintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.
Democratul Vlad Plahotniuc şi prinţul de Monaco au discutat şi despre meciul de aseară dintre Juventus Torino şi AS Monaco.
"Și eu astăzi sufăr foarte mult. Dar având în vedere faptul că eu sunt în Republica Moldova, mi-a revenit zâmbetul pe față din nou", a declarat Prințul Albert al II-lea de Monaco.
Prinţul a mai declarat că simte în Republica Moldova multă energie, dinamism din partea guvernării şi dorinţa de a mişca ţara înainte şi de a deveni un partener de încredere pentru investitorii străini. De asemenea, Alteța Sa a apreciat reformele care sunt implementate la Chişinău.
Mai mult decât atât, Prinţul de Monaco are încredere că oamenii de afaceri din Monaco vor găsi în Moldova un mediu investiţional cu multe perspective. Până acum, ţara noastră nu a avut relaţii economice cu Monaco.
- Premierul Pavel Filip şi Prințul Principatului Monaco au trasat priorităţile de cooperare bilaterală (GALERIE FOTO)
- Prințul de Monaco, în vizită la Parlament. Andrian Candu l-a condus într-un tur al clădirii (VIDEO/GALERIE FOTO)
- Vizita prinţului Albert al II-lea: Principatul Monaco va acorda Moldovei ajutor financiar pentru proiecte de mediu
- Vlad Plahotniuc a avut o întrevedere cu Prinţul Albert de Monaco! Au discutat despre oportunitățile de investiții în Republica Moldova