Vlad Plahotniuc a solicitat MAI să analizeze cazurile de violență în familie și să vină cu soluții pentru rezolvarea acestor probleme
Preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc a solicitat Ministerului Afacerilor Interne să analizeze cazurile privind violența în familie și să vină cu soluții pentru rezolvarea acestor probleme.
"Și tot un subiect legat de activitatea Ministerului Afacerilor Interne discutat astăzi a fost cel referitor la modul în care sunt gestionate cazurile privind violența în familie, inclusiv modul în care victimelor acestui fenomen li se acordă condițiile necesare de intimitate și protecție în momentul în care denunță astfel de abuzuri. Cunosc din experiența Fundației Edelweiss, cu care am derulat un amplu proiect pentru sprijinirea victimelor violenței domestice, cât de important este să le oferi un loc în care să se simtă protejate și ajutate în special în primele ore ale acestor abuzuri. S-a făcut un pas important atunci când la nivelul fiecărui inspectorat de poliție raional s-au amenajat încăperi speciale pentru minori, dar este necesar să facem asemenea încăperi speciale și pentru persoanele care au fost victime ale violenței domestice. MAI și-a luat angajamentul să analizeze acest subiect și să vină cu soluții, iar în dependență de situația din fiecare raion credem că se pot găsi soluții pentru rezolvarea acestei probleme", a declarat Vlad Plahotniuc.
CITEȘTE ȘI: Vlad Plahotniuc cere IGSU acțiuni ferme pentru conectarea gratuită a unor detectoare de alertă pentru familiile nevoiașe
- Vlad Plahotniuc, despre noii miniştri: PDM nu dă garanţii nimănui. În primăvară vom evalua activitatea fiecărui minister
- Vlad Plahotniuc dezvăluie cine va fi competitorul PDM în anul electoral și cum se va lupta cu el
- Vlad Plahotniuc: Moldova trebuie să ajungă la standardele UE, fără scandaluri politice şi mize false
- Vlad Plahotniuc, despre lupta împotriva corupției, principalii inamici ai democraților şi activitatea miniștrilor