Vlad Plahotniuc discută cu lideri internaționali reuniți la Bruxelles viitorul european al Republicii Moldova
Un grup de deputaţi ai Partidului Democrat din Moldova, în frunte cu prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, participă în aceste zile la Congresul Partidului Socialiştilor Europeni care se desfăşoară la Bruxelles. În cadrul acestuia, Partidul Democrat din Moldova şi Partidul Socialiştilor Europeni vor semna un Acord de cooperare.
Vlad Plahotniuc a discutat despre viitorul european al Republicii Moldova și despre stadiul reformelor din țara noastră cu lideri internaționali reuniți la Bruxelles, printre care: președintele Grupului Social Democrat din Parlamentul European, Hanes Swoboda, liderul Partidului Socialist francez, Harlem Desir, președintele Partidului Social Democrat Muncitoresc din Suedia, Stefan Lofven, președintele Parlamentului din Muntenegru, Ranko Krivokapic, și europarlamentari, membri ai Partidului Socialiștilor Europeni.
În cadrul discuțiilor, Plahotniuc a menționat că ritmul în care se dezvoltă Republica Moldova este strict legat de modul în care sunt implementate reformele, dar a subliniat că, pentru ca cetățenii să poată suporta mai ușor aceste reforme, este important să înceapă să se simtă beneficiile ei.
De asemenea, Plahotniuc a mai avut întrevederi cu liderul Partidului Social Democrat român Victor Ponta.
Publika.md menționează că, în acest an, Congresul Partidului Socialiștilor Europeni se desfășoară sub tema solidarității. “Împreună pentru Europa de care avem nevoie” este tema rezoluției pe care Congresul o va adopta.
Vlad Plahotniuc a fost invitat la următorul Congres al socialiştilor care se va desfăşura la Toluse în Franţa, în viitorul apropiat.
Amintim că, recent, preşedintele PDM, Marian Lupu, a participat la Congresul Internaţionalei Socialiste, desfăşurat la Cape Town, unde a fost ales vicepreşedinte al acestui for.