Vlad Plahotniuc la Fălești: Vom continua să susținem investițiile în economie pentru noi locuri de muncă și salarii mai mari
Caravana electorală a Partidului Democrat din Moldova, condusă de președintele Vlad Plahotniuc, a ajuns miercuri în nordul țării, la Fălești. Alături de candidatul PDM în circumscripția uninominală Fălești, Iraida Bînzari, democrații au discutat deschis cu oamenii din raion despre prioritățile localităților.
“Noi am venit să aflăm dacă dumneavoastră, cei din Fălești, simțiți că lucrurile se schimbă în bine, în țară. De asemenea, am venit să vorbim despre lucrurile bune care trebuie continuate”, a fost mesajul membrilor Caravanei PDM.
Ca răspuns, oamenii au menționat în sens pozitiv despre programele naționale Drumuri bune și ajutoarele pentru pensionari, despre creșterile salariale de care beneficiază medicii și despre grija arătată de guvernare pentru cadrele didactice.
“Noi tragem nădejde că toate acestea vor continua”, a fost reacția unei profesoare, în cadrul discuției echipei PDM cu profesorii și elevii de la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” din Fălești.
Elevii, pentru care scrutinul din data de 24 februarie va fi primul la care vor participa, s-au arătat interesați de modul în care se va dezvolta țara în următorii ani.
La întrebarea unui tânăr cu privire la relațiile Republicii Moldova cu partenerii externi, Vlad Plahotniuc a vorbit despre poziția PDM “Pentru Moldova”, care pornește de la nevoile cetățenilor și pune pe primul loc interesul lor.
“Noi avem părerea noastră şi ea se reflectă prin faptul că, pentru noi, cetățeanul moldovean stă în faţă, interesul acestuia stă în faţă. Noi avem mândria noastră națională, avem demnitate. Noi ştim ce să facem pentru oamenii din Moldova - și vom face", a spus liderul democrat.
Un model de afacere de succes în regiune, vizitat de Caravana PDM, este fabrica de cablaje din satul Albinețul Vechi. În această întreprindere, cei 820 de angajaţi au parte de condiţii de muncă bune şi se bucură de un salariu decent. Pe unii dintre ei, aceste oportunități i-au făcut să se întoarcă din străinătate, după cum i-au mărturisit chiar ei președintelui PDM.
Totodată, reprezentanţii companiei spun că, datorită susţinerii de care se bucură din partea guvernării, au condiţii pentru a se extinde şi a deschide noi locuri de muncă.
"Dacă vorbim din punct de vedere al antreprenorilor, se simte o deschidere la toate capitolele”, a spus directorul fabricii, în discuția cu echipa democraților.
Vlad Plahotniuc a confirmat că una dintre prioritățile PDM, în următoarea guvernare, este asigurarea de noi locuri de muncă în toată țara. "În raioane sunt foarte multe întreprinderi care au fost închise în anii ‘90. Ele trebuie refăcute, după alte producţii, pentru care este cerere aici. Dar, indiferent de ce va fi cu ele, noi, în fiecare localitate, o să venim cu investiţii", a declarat președintele PDM.
Specialiștii din PDM au răspuns pe loc la întrebările oamenilor cu privire la alocațiile sociale, iar cazurile complexe au fost preluate spre rezolvare – cu implicarea experților PDM de la Chișinău, împreună cu Iraida Bînzari.
Caravana Partidului Democrat din Moldova pornește zilnic în raioanele țării, unde au loc întâlniri deschise cu cetățenii, atât în orașe, cât și în sate. PDM continuă astfel consultarea cu oamenii din Republica Moldova, cu privire la prioritățile de dezvoltare a țării.
- Republica Moldova a urcat opt poziții în clasamentul mondial al libertății economice
- Vlad Plahotniuc, în vizită la fabrica de cablaje din Făleşti: PDM asta a urmărit – să ȋncurajăm investițiile ȋn țara noastră și să creăm noi locuri de muncă (FOTO)
- Caravana PDM a ajuns la Fălești. Vlad Plahotniuc a vorbit cu localnicii despre crearea de noi locuri de muncă și a investițiilor în raion