Vlad Plahotniuc la închiderea urnelor: Noi vrem să lucrăm pentru țară, pentru tot ce ne-am angajat la întâlnirile noastre cu oamenii
Partidul Democrat din Moldova a susținut un briefing de presă. Președintele PDM, Vlad Plahotniuc a mulțumit tuturor celor care au votat într-un mod democratic, dar și întregii echipe al PDM.
Oficialul a evidențiat faptul că PDM va continua să lucreze pentru oameni, pentru țară și pentru proiectele sociale începute.
"În primul rând vreau să mulțumesc tuturor cetățenilor care au mers la vot și au exprimat acest drept în mod democratic.
Vreau să le mulțumesc și partenerilor externi, organizațiilor care au trimis la noi în țară observatori, pentru munca făcută în scopul desfășurării unor alegeri cât mai bine organizate și cât mai democratice.
Vreau să mulțumesc întregii echipe al PDM pentru munca asiduă depusă în această campanie. Am văzut cu toții că una dintre cele mai bune caracteristici a echipei noastre este profesionalismul și solidaritatea de echipă.
În numeroasele întâlniri avute cu oamenii în această campanie electorală, am stabilit împreună că PDM va continua proiectele sociale începute și va iniția și altele noi.
Este devreme să discutăm despre formula politică în care noi vom realiza aceste lucruri, dar ceea ce pot să vă asigur eu este că fiecare mandat primit de PDM, mandat pe care îl va avea nou în acest Parlament, el va lucra pentru cetățeni, pentru a le face viața oamenilor noștri mai bună.
Indiferent de diferențele doctrinale dintre partidele care vor fi în Parlament, politicienii din Moldova trebuie să aibă un singur scop, să facă viața oamenilor mai bună.
Noi nu suntem supărați pe nimeni, noi nu avem politicieni cu care nu acceptăm să discutăm, noi nu avem subiecte despre care nu vrem să discutăm, noi nu vom pune condiții, dar nu vom accepta condiționalități. Noi vrem să lucrăm pentru țară, pentru tot ce ne-am angajat la întâlnirile noastre cu oamenii", a spus președintele PDM, Vlad Plahotniuc.
- PDM solicită intervenţia CEC-ului pentru că persoane, care nu sunt cetățeni ai Moldovei fac agitație electorală pentru blocul ACUM
- PDM sesizează CEC în privinţa unui candidat ACUM, care face agitaţie, acţiune interzisă în secţiile de votare
- ALEGE PUBLIKA. 49,11 la sută dintre oamenii cu drept de vot şi-au îndeplinit datoria de cetăţean
- ALEGERI PARLAMENTARE și REFERENDUM CONSULTATIV. Peste 1 450 000 de moldoveni au ieșit astăzi la vot
- Sătenii din majoritatea localităţilor s-au mobilizat şi au mers cu întreaga familie la vot. Ce spun aceştia