Vlad Plahotniuc, la Spitalul de Urgenţă: Am aplicat terapia de şoc atunci când am intervenit în structurile formatoare de buget şi am început să facem ordine
Angajaţii de la Institutul de Medicină Urgentă apreciază progresele realizate în sistemul de sănătate. În cadrul unei întâlniri cu preşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, doctorii şi asistentele au recunoscut că, în perioada guvernării democrate, lefurile lor s-au mărit iar condiţiile de muncă s-au îmbunătăţit şi și-au exprimat dorința ca faptele bune să continue.
În ultimii trei ani, salariile angajaţilor de la Institutul de Medicină Urgentă au crescut cu până la 81 la sută în cazul asistentelor medicale şi s-au dublat în cazul medicilor rezidenţi. Cea mai recentă creștere, făcută la sfârșitul anului trecut, a adus majorări de până la 20 la sută pentru medici. Măsurile au fost posibile datorită ordinii și disciplinei făcute în țară de către Partidul Democrat.
"În 2016, noi am găsit o Moldovă bolnavă, dar bolnavă cronic deja. Până atunci i se mai aplicau injecţii, dar pacientul pe care l-am luat noi, Moldova, nu mai avea nicio perspectivă. Noi am aplicat terapia de şoc atunci când am intervenit în structurile formatoare de buget şi am început să facem ordine", a declarat Vlad Plahotniuc, candidat PDM.
"Eu activez în Institutul de Medicină Urgentă de aproape trei ani. Pe parcursul activităţii noi am simţit majorarea salariilor", a spus Vasile Şovgur, şeful Departamentului medicină urgentă.
Pe lângă salarii, au fost luate măsuri şi în privinţa atitudinii pacienţilor faţă de medici şi viceversa. Îmbunătăţirea relaţiei dintre aceştia rămâne o prioritate pentru candidatul PDM în circumscripţia 26, medicul neonatolog, Mihai Stratulat.
"Pentru mine sunt egal de importante trei lucruri: medicii trebuie să aibă condiţii bune de muncă şi salarii bune, pacienţii trebuie să aibă încredere în sistemul medical, iar sistemul medical trebuie curăţit de acele vicii, care s-au înrădăcinat de-a lungul timpului. Pacientul trebuie să se bucure de un mediu prietenos, dar în acelaşi timp, el trebuie taxat când înjoseşte medicul", a menţionat Mihai Stratulat, candidat PDM pe circumscripţia 26 .
Medicii au mai remarcat şi investiţiile care au fost făcute în sistemul de sănătate, inclusiv la Spitalul de Urgenţă. În ultimii patru ani, a fost cumpărat echipament medical şi au fost făcute investiţii în tehnologii medicale în sumă de aproximativ 300 de milioane de lei.
Medicii i-au adresat liderului democrat întrebări şi solicitări şi s-au arătat convinşi că guvernarea îşi va respecta promisiunile, aşa cum a făcut-o şi până acum.
"Analizând, vreau să vă zic că aveţi dumneavoastră o echipă foarte performantă, iar rezultatele vorbesc de la sine. De aceea, ca un îndemn faţă de colegii mei, va fi de a susţine Partidul Democrat în alegerile corespunzătoare", a punctat Stanislav Groppa, academician.
În fiecare an, la Spitalul de Urgenţă ajung până la 81 de mii de pacienţi, dintre care 24 de mii sunt internaţi.
Politică
- Caravana PDM a ajuns la Fălești. Vlad Plahotniuc a vorbit cu localnicii despre crearea de noi locuri de muncă și a investițiilor în raion
- Vlad Plahotniuc la Fălești: Vom continua să susținem investițiile în economie pentru noi locuri de muncă și salarii mai mari
- PDM, mai aproape de oameni. Locuitorii din Micleușeni și Dolna vor să fie continuate proiectele începute