Vlad Plahotniuc: REMANIERI la Guvern. Cabinetul de miniștri va avea doi miniştri noi
Remanieri la Guvern. Cabinetul va avea doi miniştri noi. Este vorba despre ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Sănătății şi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Regionale. Anunţul despre schimbările din Executiv a fost făcut de liderul PDM, Vlad Plahotniuc, după şedinţa săptămânală a Partidul Democrat din Moldova.
În locul Svetlanei Cebotari, la conducerea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a fost propusă Silvia Radu, iar în locul lui Liviu Volconovici la conducerea Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a fost propus Nicolae Ciubuc.
"La ultima remaniere în iarnă, am spus foarte clar că evaluarea miniștrilor o vor face cetățenii, ei fiind beneficiarii direcți ai activității Guvernului. Iar faptul că suntem la câteva luni de alegeri nu înseamnă că nu trebuie să facem schimbări, dacă asta o solicită oamenii. Împreună cu premierul, am căzut de acord asupra schimbărilor de cadre, care trebuie făcute.
Persoanele, care vor fi schimbate din funcții, au muncit serios, și-au făcut datoria, însă cetățenii vor mai multă calitate în domeniile respective, vor rezultate mai rapide și o comunicare mai directă cu conducătorii instituțiilor vizate. Mai mult, în domeniile supuse remanierilor, urmează să fie lansate proiecte ample de modernizare și este nevoie de o abordare managerială mai eficientă și mai curajoasă", a menţionat Vlad Plahotniuc.
Preşedintele PDM a declarat că evaluarea activității Guvernului va continua: "În următoarele săptămâni, va fi finalizată o altă evaluare, de această dată a secretarilor de stat din ministere. La acest nivel, în anumite domenii, sunt probleme semnalate chiar de miniștri, și sunt necesare discuții serioase, care vor avea loc pe platforma guvernamentală".
Silvia Radu s-a născut în orașul Hânceşti. De meserie este jurist şi filolog.
Silvia Radu și-a început activitatea în sectorul energetic în 1995. Ulterior, în perioada 2008–2015, a condus Gas Natural Fenosa.
Radu a deținut funcția de primar interimar al Capitalei din noiembrie 2017 până în aprilie 2018, când a depus cerere de suspendare din funcție pe motiv că participă în calitate de candidat independent la alegerile locale din 20 mai.
Potrivit datelor CEC, ea a obținut 17,65 la sută din sufragii. După scrutin, Silvia Radu şi-a anunţat demisia din funcţia de viceprimar.
Silvia Radu este căsătorită cu Virgiliu Radu, cu care are trei copii: un băiat și două fete.
Nicolae Ciubuc este director al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. El deţine această funcţie din septembrie 2016. În perioada 2010-2016 a fost şef adjunct la AIPA. Ciubuc şi-a început cariera la Ministerul Agriculturii în 2004, în calitate de consultant al Direcției Juridice și Armonizare a Legislației. Trei ani mai târziu a fost numit șef adjunct al aceluiaşi departament.
Ulterior, a ocupat funcții înalte în cadrul "Moldagroteh" şi la Centrul pentru Standardizarea și Experimentarea Calității Producției de Conserve și a fost membru al Consiliului de Administraţie al unui combinat de panificație din țară. Nicolae Ciubuc şi-a făcut studiile la Facultatea de Drept de la Universitatea de Stat și e magistru în management public. Are 37 de ani, este căsătorit și creşte un copil.
Pentru ca Nicolae Ciubuc și Silvia Radu să intre oficial în funcție este nevoie ca președintele Igor Dodon să semneze un decret în acest sens. Premierul a anunțat că a avut deja discuții cu șeful statului și s-a arătat convins că de această dată blocajul instituțional va fi evitat.
Potrivit lui Pavel Filip, Svetlana Cebotari se va întoarce în funcția de director al Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, funcție pe care a ocupat-o până a veni la minister. În același timp, Liviu Volconovici va reveni la Universitatea Agrară, unde a fost rector până în 2018.
Liviu Volconovici și Svetlana Cebotari și-au început activitatea de miniștri în luna decembrie 2017, când a avut loc ultima remaniere la Guvern. S-a întâmplat după ce a fost adoptată reforma Guvernului, care a prevăzut reducerea numărului de ministere de la 16 la nouă.
PUBLIKA.MD aminteşte că liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a anunţat săptămâna trecută, după întrunirea Consiliului Politic Naţional al formaţiunii, că vor fi operate modificări în componenţa executivului.
Schimbările vor fi făcute în baza rezultatelor evaluării activităţii miniştrilor, efectuată împreună cu experţii şi cu cetăţenii, în cadrul întâlnirilor în teritoriu. Iniţiativa privind remanierile aparţine premierului Pavel Filip, care intenţionează astfel să sporească performanţa echipei Guvernului pe care îl conduce.
Ultimele modificări în componenţa Cabinetului de miniştri au avut loc în decembrie 2017. Atunci numărul portofoliilor s-a redus de la 16 la nouă, iar funcţiile de viceminiştri au fost înlocuite cu posturi de secretari de stat.
De asemenea, a fost instituită funcţia de vicepremier pentru Integrare Europeană.
Politică
- Cine este Nicolae Ciubuc, candidatul propus pentru funcţia de Ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului
- Cine este Silvia Radu, propusă pentru fotoliul de ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
- Pavel Filip: Mulțumim miniștrilor pentru munca depusă. Îmi doresc de la noua echipă multă dedicație
- Silvia Radu, REACŢIE după anunţarea candidaturii sale la funcţia de ministrul al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale
- Miniştri noi în Guvern. Analişti politici: PDM sfidează regulile pentru a face un Guvern mai eficient