Vlad Plahotniuc rupe tăcerea: Miza anti-Plahotniuc a fost o capcană pentru ACUM
Plahotniuc rupe tăcerea. Fostul lider al PDM a reacţionat la schimbarea Guvernului.
Astăzi, Vlad Plahotniuc a publicat pe pagina sa de Facebook următoarea postare:
"În Chișinău s-au produs evenimente politice prea importante ca să-mi permit să păstrez pauza în declarații, așa cum am preferat să o fac până azi.
Cu atât mai mult că există deja voci, care au început să speculeze: unii spun că nu am participat la aceste schimbări, iar alții sunt convinși că aceste schimbări sunt produsul activității mele. De fapt, poziția mea eu am manifestat-o pe toată perioada activității mele politice, mai conturată fiind în ultimii ani de activitate. Am considerat și cred în continuare că unicul drum de dezvoltare al Republicii Moldova ca stat independent este drumul practicilor occidentale, adică al vectorului de dezvoltare euro-atlantic al țării. Dar, deoarece am depus mandatul de președinte al PDM și de deputat în Parlament, și mă aflu departe de colegii mei, consider că nu ar fi fost în general corect să încerc să intervin cu părerea mea personală, cu atât mai mult în situația complicată de teroare în care s-au pomenit ei după luna iunie 2019. Deci, eu nu am participat și nu am fost în nici un fel implicat în producerea acestor schimbări în politica moldovenească.
Răsturnarea Guvernului Sandu a confirmat avertizarea mea anterioară că președintele Dodon va impune jocul său personal, va aduce Moscova stăpână peste politica moldovenească și va face tot posibilul să concentreze principalele pârghii politice în mâinile sale și să reorienteze vectorul geopolitic al țării dinspre Occident spre Rusia. Miza anti-Plahotniuc a fost, de fapt, o capcană pentru blocul ACUM, a fost o miză pro-rusească.
Astăzi, după căderea Guvernului Sandu, Moldova nu mai are nici o șansă să urmeze, ca altădată, un traseu euro-atlantic de dezvoltare, orientarea fermă pro-europeană din ultimii ani este în prezent grav compromisă, iar vina pentru acest dezastru geopolitic aparține și liderilor blocului ACUM.
Lipsa de flexibilitate, lipsa de strategie, inclusiv nedorința lor de a dialoga și dușmănia față de democrați i-a aruncat pe liderii blocului ACUM în brațele socialiștilor și i-a dus pe o cale greșită, cu consecințe grave pentru țară, mai întâi de toate. Într-un final, vedem astăzi că liderii ACUM au ajuns la covata spartă, iar Republica Moldova și-a pierdut, într-un timp record, profilul geopolitic pro-european.
E regretabil că a existat o conjunctură politică și psihologică, prin care în aceste procese au fost implicați și democrații. În situația care s-a creat în ultimele luni, de represalii crunte împotriva Partidului Democrat, de dosare penale intentate abuziv, într-o atmosferă de ură, hărțuire și vânătoare de vrăjitoare la care au fost supuși membrii PDM, mai ales din partea blocului ACUM, democrații au votat demiterea Guvernului Sandu dintr-un reflex de autoapărare, ca o reacție de revoltă firească.
Totodată, acel vot a reprezentat și o notă dată Guvernului Sandu la capitolul profesionism și capacitate de guvernare. Comparativ cu rezultatele concrete oferite de guvernarea PDM, lucrurile au intrat brusc în declin: în cele cinci luni ale guvernării PSRM-ACUM, în afară de repetarea vechilor promisiuni electorale, nu s-a auzit și nu s-a văzut nimic bun.
Spre deosebire de ei, guvernul PDM, grație profesionismului și bunei organizări, a reușit să aducă mai multă disciplină în finanțele publice și la vamă, majorând peste orice așteptări veniturile la bugetul public, an de an, lună de lună, astfel încât în cei trei ani de guvernare la buget a venit suplimentar o sumă de aproximativ 35 de miliarde de lei.
Noi nu am umblat prin lume cu cerșitul, cum au făcut guvernele de până și de după PDM. Performanța noastră a fost contabilizată în fapte, nu în vorbe. Noi am făcut ordine la noi în țară, în instituții și am găsit și banii necesari. Noi am stimulat dezvoltarea economiei, am redus esențial numărul organelor de control și am scăzut presiunea fiscală asupra businessului. Aceasta a permis ca în perioada guvernării noastre să atragem investiții și să creăm 170 de mii de locuri noi de muncă, să majorăm salariile în sectorul bugetar, dar și veniturile salariaților din sfera privată cu aproximativ 50%. Democrații au reușit să majoreze esențial pensiile și alte plăți sociale, iar de Crăciun și de Paște peste 610 mii de pensionari și beneficiari de asistență socială au primit câte 600 de lei.
Veniturile mai mari la buget ne-au permis să lansăm mai multe proiecte de infrastructură, așteptate de oameni, cum ar fi „Drumuri bune”, „Apă bună pentru Moldova”, au fost reparate spitale și centre medicale, școli și grădinițe etc. Noi am lansat și proiectul „Prima Casă”, care a permis deja ca patru mii de familii să-și procure o casă proprie și să rămână în Moldova. Iar pentru a stimula natalitatea și a sprijini suplimentar tinerele familii, am lansat proiectul „O nouă viață”, în baza căruia fiecare nou-născut primea în maternitate o cutie cu principalele lucruri necesare în primele luni de viață. Urma ca să se plătească și cei 200 de lei lunar suplimentar pentru fiecare copil, până la 18 ani, urmau alte inițiative așteptate de cetățeni. Dar au venit așa-numiții revoluționari de dreapta și de stânga, și toate aceste proiecte au fost date peste cap, au fost închise, însă în locul lor nu a fost înfăptuit nimic constructiv, nimic.
Dar dincolo de aceste comparații de performanță, atât de vizibile deja pentru cetățeni, la altceva vreau să atrag atenția în acest moment: blocul ACUM n-a demonstrat performanță nu doar în economie și guvernare, dar nici măcar în dialogul politic, în arta politicii, dacă vreți. Ne-am convins cu toții, inclusiv partenerii externi, cât de dăunător a fost idealismul orb al blocului ACUM, rigiditatea lor în comunicare. Acest idealism orb s-a dovedit a fi mai nociv decât realismul pragmatic și rece, dar prin care se atingeau mai eficient obiectivele economice, sociale si geopolitice pe vremea guvernării PDM.
Nici azi idealismul lor orb și rigiditatea n-au dispărut. Remarcăm, cu regret, că reprezentanții blocului ACUM au refuzat categoric dialogul cu PDM chiar și după ce a fost demis Guvernul Sandu. Deși au existat multe voci atât în interiorul Republicii Moldova, cât și în exterior, ca deputații PAS și PPDA să facă alianță cu PDM, și să instaleze un nou guvern pro-european, liderii blocului ACUM au întors din nou spatele, lansând noi atacuri la adresa democraților. Sper că se vor maturiza totuși politic odată și odată, mai bine mai devreme decât mai târziu.
Eu, între timp, vă îndemn să vă gândiți dacă mai poate fi salvat vectorul pro-occidental al țării și de cât efort, de cât caracter este nevoie pentru această performanță politică în actualele condiții. Astăzi, deputații PDM reprezintă unica și ultima redută politică prin care este garantată păstrarea Acordului de Asociere cu UE și tot PDM este formațiunea care poate condiționa și asigura în perspectivă restabilirea vectorului euro-atlantic al Republicii Moldova. Sunt convins că orice eșec geopolitic poate fi reparat prin acțiune politică pragmatică, iar politica moldovenească a demonstrat, nu o singură dată, că la noi totul este posibil, dacă există determinare."