Vlad Plahotniuc şi-a făcut blog. IATĂ ce a scris în prima postare
Încă un politician are blog. Este vorba de prim-vicepreşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. Acesta poate fi accesat pe adresa www.plahotniuc.md. Democratul a şi postat deja primul articol.
"Aici, pe blog, vă invit să trecem împreună prin ele, să descoperim împreună lucruri noi şi interesante, să comunicăm, dar, mai ales, să descoperim ce se află dincolo de aparenţe.
Vă promit că voi încerca să am o prezenţă constantă pe această platformă de comunicare. Acesta este un loc în care mă veţi putea descoperi aşa cum sunt, cu gândurile mele - care nu se vor referi doar la politică, ci şi la alte aspecte ce ţin de viaţa de zi cu zi", scrie politicianul.
Mai mult, Vlad Plahotniuc scrie în prima sa postare că acest blog a existat întotdeauna, doar că nu era public.
"Am să explic de ce. Încă de pe vremea când eram în business, obişnuiam seara să-mi rezerv câteva minute pentru a pune pe hârtie cele mai importante situaţii pe care le întâlneam. Era ca un fel de exerciţiu de analiză pentru mine. (…) La fel am procedat şi după ce am intrat în politică. Sau poate mai ales după ce am intrat în politică, deoarece descopeream un domeniu nou, plin de necunoscute şi neprevăzut, care necesita de multe ori analize minuţioase”, scrie prim-vicepreşedintele PD.
Luni, Vlad Plahotniuc a anunţat că se retrage din Parlament. El a declarat că renunţă la mandatul de deputat, însă rămâne în politică. Prim-vicepreşedintele PD spunea atunci că vrea să acorde o mai mare atenţie activităţii de partid şi întâlnirilor cu alegătorii.