Vlad Plahotniuc și Partidul Democrat din Moldova susțin femeile în politică
Ceea ce face diferenţa între oamenii de succes este motivaţia, competenţa şi determinarea, nicidecum genul sau vârsta.
Este afirmația făcută de președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, în cadrul şedinţei Organizaţiei Femeilor Democrate.
La adunare a fost aprobată şi o rezoluţie, care pune accent pe promovarea meritrocaţiei.
De mai mulţi ani, PDM susţine femeile care se dedică şi îşi aduc aportul la schimbarea spre bine în țară. Vlad Plahotniuc a ţinut să aprecieze efortul lor.
"Doamnelor le sunt caracteristice anumite abilităţi şi, dacă vreţi, responsabilităţi mai mari decât a bărbaţilor. Eu cred că e o chestiune, dacă vreţi, nici nu de merit, dar de instinct sau de reflex", a comunicat preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc.
Totodată, liderului PD a ţinut să menţioneze că formațiunea sa promovează doamnele care au aptitudini să conducă, iar diferență o face anume criteriul meritocrației.
"Eu sunt împotrivă ca să punem 60 la sută doamne, doar pentru că sunt doamne, şi totodată sunt împotrivă ca să se întâmple aşa ca o doamnă ar fi neapreciată într-un domeniu", a declarat preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc.
Vlad Plahotniuc şi-a adus aminte şi de rolul pe care l-a avut mama sa, care şi-a protejat întreaga familie. Liderul Partidului democrat a spus că femeile sunt mai responsabile, iar aceste calităţi le ajută chiar şi să îi întreacă pe bărbaţi, în calea spre succes.
"Poate ele pot să cedeze la viteză, dar în drum pot să îşi ia o viteză mai mare şi să fie mai bune decât bărbaţii", a afirmat preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc.
Femeile prezente la şedinţă i-au mulţumit lui Vlad Plahotniuc pentru aprecieri. Totodată, s-au arătat interesate de mai multe acțiuni ale guvernării.
"- Dacă puteţi să ne spuneţi despre această reformă a funcţionării Guvernului?
- Ne-am propus să schimbăm ţara şi vrem să nu schimbăm nimic. Dar ştiţi dumneavoastră aşa exerciţiu ca să-l facem fără să schimbăm nimic? Nu."
"- Aţi promis că o să veniţi în teritoriu. Noi tare vă aşteptăm.
- Eu îmi ţin promisiunile, eu v-am spus când vin? "
"Vă admir pentru acest stoicism, această dârzenie şi încredere în tot ceea ce faceţi."
Partidul Democrat este formațiunea cu cei mai mulți primari-femei. Din 512 primari PDM, 92 sunt doamne, ce constituie aproape 20 la sută.
"Pe parcurs, să ne consilodăm eforturile Partidului Democrat în realizarea egalităţii de gen şi promovarea femeilor, reieşind din noile schimbări pe care le avem în sistemul electoral în Republica Moldova", a spus preşedintele Organizaţiei de Femei a PDM, Valentina Buliga.
"Acum trebuie să muncim, pentru că dacă nu muncim mai bine nu veneam la putere. Noi trebuie să rămânem în istorie ca un partid politic care a refăcut ţara şi a schimbat foarte multe", a afirmat preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc.
Organizaţia de Femei a PDM, care are aproape 27 de mii de membre,
a fost creată în 2004, şi are scopul de a asigura reprezentarea paritară şi participarea activă a femeilor la întreaga viaţă politică, socială, economică şi culturală.
- Vlad Plahotniuc a avut o întrevedere cu Recep Erdogan. Turcia va deschide un consulat la Comrat
- Dumitru Diacov: Orice opoziție și orice proteste ar fi bine să se petreacă în cadrul legii și în cadrul normelor constituționale și democratice
- Dumitru Diacov: Alegerile viitoare vor fi principala grijă a forțelor politice