Vladimir Bolea reacţionează după protestul fermierilor: Nu putem vorbi de soluții generale pentru toți
Autoritățile sunt alături și fac tot posibilul să îi ajute pe fermieri, declară ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. Potrivit ministrului, revendicările agricultorilor nu pot fi îndeplinite și trebuie căutate soluții. Oficialul recunoaşte că agricultorii se află în impas.
„În 2022 au fost depuse peste 15 mii de dosare la AIPA pentru subvenționare în sumă de 2,3 miliarde, iar anul acesta avem mai mult cu 100 de dosare mai mult și suma se ridică la 2,6 miliarde de lei. Măsura care o propun colegii noștri din punct de vedere juridic nu există. Noi trebuie să intervenim brutal în sistemul bancar. Nu există motiv economic și deciziile trebuie să fie țintite”, a declarat în această seară ministrul Agriculturii în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.
Fermierii solicită instituirea unui moratoriu la calcularea penalităților, executarea silită și intentarea proceselor de insolvabilitate în raport cu agricultorii micro, mici și mijlocii.
Totodată, protestatarii revendică alocarea în 2024 a 50% din Fondul Național de Dezvoltare a agriculturii și mediului rural pentru plăți directe fermierilor care au cultivat floarea-soarelui și porumb, pentru compensarea parțială a pierderilor suportate.
Citeşte şi: (VIDEO) NEMULŢUMIREA este tot mai mare! Fermierii, la un pas să RĂSTOARNE o mașină a poliției
Citeşte şi: VIDEO Acces BLOCAT pentru agricultori către Guvern. Sunt nevoiţi să facă cercuri prin cartierul Telecentru
Citeşte şi: VIDEO cu coloane de vehicule, blocate în trafic. În Capitală sunt AMBUTEIAJE din cauza protestelor
Citeşte şi: Radu Marian către agricultori: Dreptul la protest este fundamental, dar trebuie să se desfășoare civilizat