Vladimir Cebotari aşa cum nu l-ai mai văzut: Face politică, dar şi arte marţiale
Embed:
Face politică și ocupă o funcție importantă în stat, iar în timpul liber practică artele marţiale. Este vorba de candidatul democrat la şefia Capitalei, Vladimir Cebotari, care de mai bine de şapte ani s-a regăsit în unul dintre cele mai dure sporturi - jiu-jitsu. Practicarea lui dezvoltă încrederea în sine, disciplina şi atenţia, susține politicianul.
Vladimir Cebotari face jiu-jitsu din 2012. Chiar dacă are un program foarte încărcat, el reuşeşte să practice acest sport de minimum trei ori pe săptămînă. Cebotari spune că nu și-a propus să devină luptător profesionist, ci mai degrabă este vorba doar despre o activitate de suflet.
"Combin sala de lupte cu sala de sport. Aici mă strădui să fiu 2-3 ori în săptămână şi două ori să fiu în sala de fitness. La 07:15 începem antrenamentele, fără întârzieri, asta este o regulă şi asta îmi permite ca să ajung până la 9 la serviciu", a explicat Vladimir Cebotari.
De mai bine de una an şi jumătate, demnitarul şi-a îndeplinit visul - cel de a cuceri centura neagră la jiu-jitsu brazilian: "Obiectivul era să ajung la centura neagră, iar acum este să îmi motivez fiul să ajungă el la centura neagră iar până atunci, cu ajutorul lui Roman, sper să ajung la al cincilea dan".
Antrenorul lui Vladimir Cebotari spune că politicianul a reuşit într-un timp foarte scurt să însuşească toate tehnicile jiu-jitsu.
"Nu îmi amintesc vreun caz în care domnul Cebotari să lipsit de la antrenamentele de jiu-jitsu. El mereu vine la antrenamente, necătând la faptul că este o persoană publică. El mereu îşi găseşte timp pentru sport", a declarat Roman Babii, preşedintele Federaţiei Moldovenești de jiu-jitsu brazilian.
Vladimir Cebotari a fost ministru al Justiţiei în anii 2015–2017. În prezent este deputat PDM și candidat din partea formațiunii la alegerile din municipiul Chișinău.

- Procurorul Robu cere ridicarea imunității lui Vladimir Cebotari şi Petru Jardan
- Vladimir Cebotari, despre concesionarea aeroportului: Azi guvernanții au mai arătat încă o dată cât de lipsiți de onestitate sunt
- Vladimir Cebotari: Vreau ca prima opțiune a copiilor mei, atunci când se vor gândi cum să-și făurească drumul în viață, să fie Chișinău