Vladimir Cebotari: Cu regret, observăm că noua guvernare deja derapează și eșuează. Se transformă într-o inchiziție
Noul Guvern se transformă încet într-o inchiziție. Declaraţia a fost făcută de vicepreşedintele Partidului Democrat, Vladimir Cebotari, în cadrul unei emisiuni la M1.
"Noi nu am recunoscut acea coaliție până în data când CC și-a revăzut deciziile, dar am înțeles că este o divizare mare în societate și este un sprijin destul de puternic pentru această coaliție, de asta nu am vrut să facem divizare societății și să păstrăm o incertitudine politică. Cel mai mult nu am vrut ca în data de 16 să se petreacă un șir de acțiuni violente care pot avea victime și pot băga țara în niște situații pe care nimeni nu le poate anticipa. Puterea nu costă nici măcar o vânătaie pe mâna unui om. Dacă au încredere că ei se pot descurca mai bine, noi am vrea să vedem cum ei vor face acest lucru. Cu tot regretul observăm că această guvernare deja derapează și eșuează", a menţionat vicepreşedintele PDM.
Totodată, făcând o retrospectivă a sitauţiei de la Otaci, unde s-a prăbuşit un bloc, Vladimir Cebotari a declarat că faptul că premierul Maia Sandu nu a mers la faţa locului, ci doar a venit cu o postare pe Facebook, dă dovadă că situaţia e una gravă.
"La Otaci s-a produs o tragedie, acolo oamenii au rămas fără locuință, și-mi amintesc cum se acționa în Guvernul PD, în câteva ore se petrecea ședința comisiei pentru situații excepționale și aveau loc deplasări în teren unde colegii și premierul petreceau nopțile alături de oamenii care au avut de suferit, pentru a se asigura dacă acești oameni beneficiază de ajutor necesar. Iată că dna prim-ministru a preferat să stea acasă la călduț, să se ocupe cu alte lucruri și să facă o postare pe Facebook. Au trecut 24 de ore, dar nu am văzut-o pe dna prim-ministru la Otaci să aibă o întâlnire cu persoanele care au suferit. Faptul că a făcut o postare pe care a încheiat-o iarăși cu amenințări și anchete, mă face să îmi reconfirm gândul pe care-l am de câteva zile, mi se pare că derapăm într-o situație foarte gravă", a punctat vicepreşedintele PDM.
Mai mult, Vladimir Cebotari a declarat că oamenii sunt impuși să scrie cereri de a pleca din funcții "pentru că trebuie să elibereze fotoliile pentru cei cărora le plac alte culori politice".
"Oamenii se tem, plâng, deoarece au în spate copii, credite, sunt oameni chemați la covor de dna prim-ministru și subordonații ei, sunt impuși să scrie cereri de a pleca din funcție și nimeni nu se mai gândește că acești oameni ajung în stradă și nu vor putea plăti creditele și vor trebui să-și împacheteze bagajele și să plece din țară, pentru că trebuie să elibereze fotoliile pentru cei cărora le plac alte culori politice. Acest Guvern se transformă încet într-o inchiziție". a conchis Cebotari.